De-a lungul Evangheliei sale, Marcu pune un accent deosebit pe ideea că misiunea centrală a lui Iisus este să sufere și să moară, iar acest destin nu este rezervat doar Lui, ci trebuie să fie împărtășit și de cei care doresc să-i urmeze Lui. În capitolul 8, Iisus începe să le explice ucenicilor că Fiul Omului este destinat să treacă prin mari suferințe. El trebuie să fie respins de liderii religioși ai iudeilor, să fie ucis și să învie după trei zile. Acest mesaj este însoțit de un apel personal: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Metafora crucii sugerează nu doar asumarea suferinței, ci și renunțarea totală la egoism, o chemare la sacrificiu absolut. Iisus le explică faptul că cei care încearcă să-și salveze viața, să-și protejeze interesele sau siguranța, o vor pierde în final. În schimb, cei care își oferă viața de dragul Lui și al Evangheliei vor avea parte de adevărata viață, cea eternă.
În capitolul 9, Iisus repetă această profeție despre suferință, moarte și înviere. Marcu notează însă că ucenicii „nu înțelegeau ce le spunea și se temeau să-l întrebe”. Neînțelegerea lor este profundă și persistentă. În timp ce Iisus vorbește despre sacrificiu și smerenie, ucenicii se ceartă între ei despre cine dintre ei este cel mai important. Iisus, cu blândețe, le răspunde că adevărata măreție nu se măsoară în putere sau poziție, ci în capacitatea de a-i sluji pe ceilalți. „Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor.” Pentru a-și face mesajul mai clar, Iisus le dă exemplul unui copil, simbol al vulnerabilității, al inocenței și al lipsei de ambiție. Ucenicii trebuie să învețe să fie asemenea copiilor — fără dorința de a domina, ci dispuși să se plece în fața celorlalți.
În capitolul 10, tema suferinței și a smereniei revine. Iisus le vorbește din nou ucenicilor despre încercările care îl așteaptă, dar reacția lor dezvăluie cât de mult le este greu să înțeleagă sensul acestor învățături. Iacov și Ioan îi cer lui Iisus să le acorde locuri de onoare, unul la dreapta și unul la stânga Sa, în gloria Sa viitoare. Această cerere trădează cât de departe sunt ei de înțelegerea adevăratei naturi a uceniciei. Iisus îi întreabă dacă sunt gata să „bea paharul” pe care el însuși trebuie să-l bea, o imagine care face referire la suferința și moartea ce îl așteaptă. El le prezice că vor trece și ei prin suferințe similare. Totuși, Iisus insistă asupra unui adevăr fundamental: Fiul Omului a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji și pentru a-și da viața ca răscumpărare pentru mulți. Aceasta este esența adevăratei ucenicii — nu ambiția pentru putere, ci dedicarea totală în slujirea celorlalți.
În capitolul 13, Iisus își continuă învățătura, de data aceasta cu privire la viitorul apropiat. El profețește distrugerea clădirilor din Ierusalim, un eveniment care simbolizează schimbările profunde care vor veni. Înaintea instaurării împărăției lui Dumnezeu, lumea va trece prin suferințe mari: războaie, cutremure și foamete. Ucenicii sunt avertizați că vor fi trădați chiar de cei apropiați lor — familie și prieteni — și că vor fi persecutați. Însă aceste suferințe nu sunt un semn al abandonului divin, ci parte a planului lui Dumnezeu. Ele vor culmina cu venirea Fiului Omului pe norii cerului, inaugurând împărăția promisă, așa cum se prevede în profeția lui Daniel.
Marcu scrie aceste lucruri în contextul istoric al războiului evreilor cu romanii, în jurul anului 70, când tensiunile politice și religioase erau intense. În această perioadă, Marcu exprimă convingerea că revenirea lui Iisus, ca Fiul Omului, era iminentă. În Marcu 9:1, Iisus declară: „Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.” Acest verset reflectă speranța vibrantă și nerăbdarea cu care era așteptată instaurarea glorioasă a împărăției lui Dumnezeu, care avea să aducă mântuirea și victoria finală asupra suferinței.