Predică la Evanghelia Duminicii a III-a după Rusalii (Matei 6, 22-33)
Aș vrea să încep cu o întrebare pe care mi-o pun de multă vreme, și pe care nu o pot scutura: dacă nu cumva viața veșnică e tocmai priceperea care face viața să fie cu adevărat viață.
Mă explic. Noi credem, de obicei, că veșnicia e ceva ce urmează. Mai întâi viața aceasta — cu vasele de spălat, cu drumul la serviciu, cu factura, cu copilul de dus la școală — și abia după aceea, dacă am răbdat destul, raiul. Veșnicia stă la capătul unui drum lung, ca o răsplată ținută în spate.
Dar dacă nu așa stau lucrurile? Dacă veșnicia nu e capătul drumului, ci felul în care mergi pe el? Dacă raiul nu e locul în care ajungi după ce ai spălat vasele, ci locul din care le speli?
Gândiți-vă o clipă. Același vas, spălat de două persoane diferite. Unul îl spală cu frica de mâine în spate, grăbit, robit, ca un om care duce o povară. Celălalt îl spală ca un om care știe că e fiu într-o casă veșnică, în care e iubit, în care nu i se va lua nimic. Mâna face același lucru. Dar nu e același lucru. Pentru că unul lucrează din lumea căzută, iar celălalt lucrează din rai. Și tot ce atinge omul care lucrează din rai capătă, dintr-o dată, plusvaloarea veșniciei.
Iată ce cred eu că ne spune astăzi Hristos. Nu „lăsați cele mărunte deoparte și gândiți-vă la cer". Ci: așezați-vă mai întâi în Împărăție — și apoi întoarceți-vă la cele mărunte, și veți vedea cum se preschimbă în mâinile voastre.
Ascultați ce spune Domnul: „Nu vă îngrijorați pentru viața voastră, ce veți mânca, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veți îmbrăca." Și apoi: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă."
Mai întâi. Cuvântul acesta nu e despre ordine în timp — întâi rugăciunea, apoi treaba. E despre locul din care privești. Întâi te așezi în Împărăție. Și de acolo, dinăuntru, le faci pe toate celelalte.
E ușor să citim asta și să dăm din cap. Dar dacă ne oprim o clipă, cuvintele sunt aproape scandaloase. Pentru că Iisus nu vorbește unor oameni bogați, plictisiți de prea mult belșug. Vorbește unor pescari, unor zilieri, unor oameni care chiar nu știau dacă vor avea pâine mâine. Și tocmai lor le spune: nu vă îngrijorați. Cum îndrăznește?
Îndrăznește pentru că nu le vorbește despre vase și pâine. Le vorbește despre ochiul cu care privesc.
Chiar înainte de cuvintele acestea, Domnul spune ceva ciudat: „Luminătorul trupului este ochiul. Dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat." De ce vorbește deodată despre ochi, în mijlocul unei cuvântări despre griji și avuții?
Pentru că totul atârnă de felul în care privești. Doi oameni intră în aceeași zi — aceeași muncă, aceleași facturi, aceeași iarnă care vine. Unul o privește cu ochiul întunecat al fricii, și toată ziua lui se umple de întuneric. Celălalt o privește cu ochiul luminat al celui care știe că are un Tată, și aceeași zi se umple de lumină. Nu ziua s-a schimbat. Ochiul s-a schimbat. Locul din care privește s-a schimbat.
Și aici se despart cele două lumi în care putem trăi.
Există omul lumii căzute. Și acela nu e un om rău. De multe ori e un om harnic, cinstit, care muncește din greu. Dar el lucrează din frică, pentru că, în adâncul lui, se crede singur. Crede că, dacă nu adună el destul, nimeni nu va avea grijă de el. Crede că totul atârnă de mâinile lui. Și un om care se crede singur în univers trebuie să se îngrijoreze. Ar fi o nebunie să nu o facă. El nu spală vasul — îl spală teama din el. Nu-și crește copilul — și-l crește neliniștea. Tot ce face, oricât de bun, poartă umbra aceea: totul depinde de mine, și eu sunt singur.
Iisus dă acestui om un diagnostic uimitor: „Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră... și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?" El nu spune fiți mai harnici. Spune: ridicați ochii. Și cuvântul cheie nu e păsările. E Tatăl vostru.
Pentru că omul cel nou, omul înnoit de Hristos, trăiește în aceeași lume, cu aceleași vase și aceeași iarnă. Dar el nu mai lucrează din frică. El a aflat că la temelia tuturor lucrurilor nu stă haosul, nici întâmplarea, nici o lume care nu iartă pe nimeni — ci un Tată. Și omul care știe că are un Tată lucrează din rai.
Asta nu înseamnă că dispar grijile. Înseamnă că își pierd tirania. Încă spăl vasul — dar nu mai sunt robul lui. Încă muncesc — dar nu mai cred că totul atârnă de mine. Pun pâinea pe masă, dar știu că nu pâinea mă ține în viață, ci Cel care dă pâinea. Și fiindcă lucrez dinăuntrul Împărăției, lucrul cel mai mărunt din mâinile mele capătă greutate de veșnicie. Crinul de pe câmp nu face nimic spectaculos — doar stă și crește. Și totuși Dumnezeu îl îmbracă în slavă mai presus de Solomon. Tot așa, vasul spălat din rai nu rămâne un vas. Devine slujire. Devine rugăciune. Devine viață veșnică, lucrată cu mâinile, astăzi.
Aceasta e vestea cea bună a Împărăției: că lumea are un Tată, și că Tatăl acesta a venit El Însuși să ne caute, ca să ne mute din lumea fricii în lumea Lui.
Și acum înțelegem de ce Domnul spune căutați mai întâi. Nu căutați doar. Nu căutați în loc de. Ci mai întâi — așezați-vă mai întâi acolo, în Împărăție, și de acolo faceți restul.
Pentru că dacă pui pe primul loc grija, vei avea grija — dar nu vei avea niciodată destul, fiindcă frica nu se satură niciodată. Dar dacă te așezi mai întâi în Împărăție, vei descoperi că ai primit pe deasupra și tot restul, și pacea pe care n-o căutai, și o nouă lumină peste lucrurile cele mai obișnuite ale vieții tale.
Frați și surori, vă spun de ce vă vorbesc despre asta.
Nu pentru viața aceasta singură. Dacă tot ce v-aș oferi ar fi un truc ca să dormiți mai bine noaptea, n-ar merita să stăm aici. Lumea e plină de astfel de leacuri.
Vă vorbesc pentru că Cel care spune căutați mai întâi Împărăția vă cheamă să începeți să trăiți veșnicia de azi. Nu cândva, după. Acum. În clipa în care încetezi să mai lucrezi ca un orfan al lumii căzute și începi să lucrezi ca un fiu al casei celei veșnice — în clipa aceea raiul a intrat deja în bucătăria ta, în munca ta, în drumul tău spre serviciu. Dacă unei flori care trăiește o zi îi dă Dumnezeu atâta frumusețe, ce credeți că a pregătit pentru voi, care sunteți chemați să trăiți veșnic — și care puteți, chiar de astăzi, să lucrați toate cele mărunte ca și cum ați fi deja acasă?
De aceea, când plecați astăzi de aici, nu vă cer să nu mai aveți griji. Ar fi o poruncă imposibilă, și eu am grijile mele ca și voi.
Vă cer un singur lucru: schimbați locul din care lucrați. Așezați-vă mai întâi în Împărăție. Întâi pe Dumnezeu, întâi raiul — și apoi întoarceți-vă la vase, la facturi, la ziua de mâine. Și veți vedea cum, una câte una, nu numai că grijile își pierd puterea, ci toate lucrurile mărunte ale vieții voastre încep să strălucească de o lumină care nu e de aici.
Căci nu sunteți singuri. Aveți un Tată. El știe de ce aveți trebuință mai înainte de a-I cere. Și v-a deschis ușa Împărăției nu pentru cândva, ci pentru acum.
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu — și toate celelalte vi se vor adăuga.
Amin.
Pr. Ionuț-Marian Olariu