ABRACADABRA – „Drumul lui Făt Frumos" ajunge la Nagold

Publicat pe 09/12/2026
Ionut-Marian Olariu


Sâmbătă, 26 septembrie 2026, de la ora 10:00, sala Zellerstift din Nagold (Langestraße 17) devine tărâmul poveștilor românești. Actorul Marian Râlea – Magicianul poveștilor – îi invită pe copiii comunității noastre la spectacolul ABRACADABRA, parte din Festivalul copiilor de pretutindeni



Nu este un spectacol la care copiii doar privesc. „Drumul lui Făt Frumos" este un proiect început de Fundația Abracadabra în anul 2017, care își propune transpunerea scenică a poveștilor românești cu Făt Frumos într-o serie de spectacole ce folosesc tehnica educației prin joc și teatru – metodă dezvoltată de Marian Râlea pe parcursul celor peste 30 de ani de experiență în teatrul pentru copii. Ea presupune transpunerea copiilor participanți în ipostazele eroilor: fiecare copil urcă pe scenă, intră în joc și rezolvă provocările aduse de personaje precum Vâjbaba, Lupul, Moșul Codrului și alții.

Este o ocazie rară ca cei mici, crescuți departe de țară, să audă și să trăiască poveștile în limba română, alături de alți copii din comunitate.



Spectacolul face parte din Festivalul copiilor de pretutindeni și se desfășoară în cadrul unui proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), instituția guvernamentală care sprijină păstrarea identității, a limbii și a tradițiilor românești în comunitățile din afara granițelor. Fără această finanțare, un asemenea eveniment nu ar fi putut ajunge la copiii noștri din Nagold – iar faptul că intrarea este liberă se datorează tocmai acestui sprijin.

 

Pe scurt

  • Când: sâmbătă, 26 septembrie 2026, ora 10:00
  • Unde: Zellerstift, Langestraße 17, 72202 Nagold
  • Pentru: copii și părinți
  • Intrarea: liberă
  • Organizator: Fundația Abracadabra – Teatrul Național pentru Copii
  • Finanțator: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
  • Mai multe informații: facebook.com/eupoteusuntmagician

Mulțumim Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și Fundației Abracadabra pentru acest dar făcut copiilor noștri. Vă așteptăm cu drag!