De unde pornim: jumătate ușor, jumătate ciudat
Numerele sunt printre primele lucruri de care ai nevoie în viața de zi cu zi: ca să afli cât costă ceva, ca să spui câți ani ai, ca să prinzi un preț, un peron, un număr de casă, o oră. Vestea bună e că numerele germane, până la o sută, se învață repede. Vestea ceva mai surprinzătoare e că, de la douăzeci în sus, germana le spune pe dos față de cum te-ai aștepta — și tocmai această ciudățenie, dacă n-o lămurim bine, îi încurcă pe toți la început, mai ales când e vorba de bani. Hai să le luăm pe rând, întâi partea ușoară, apoi cea răsturnată.
Numerele de la zero la doisprezece: temelia
Primele numere trebuie pur și simplu învățate pe de rost, ca în orice limbă. Citește-le cu voce tare, de mai multe ori, până ți se așază în gură:
0 — null
1 — eins
2 — zwei
3 — drei
4 — vier
5 — fünf (cu „ü”-ul din Lecția 1, buzele rotunde)
6 — sechs
7 — sieben
8 — acht (cu „ch” aspru, din fundul gâtului)
9 — neun
10 — zehn
11 — elf
12 — zwölf (cu „ö”, buzele de „o”, limba de „e”)
Pe acestea douăsprezece sprijină-le bine, fiindcă din ele se nasc aproape toate celelalte.
De la treisprezece la nouăsprezece: lipești și gata
De la treisprezece în sus, germana face exact ca româna, doar că lipește bucățile invers față de noi — pune întâi numărul mic, apoi „-zehn”, care înseamnă „zece”. E ca și cum ai spune „trei-spre-zece” punând „trei” lângă „zece”. Privește:
13 — dreizehn (drei + zehn, adică „trei-zece”)
14 — vierzehn (vier + zehn)
15 — fünfzehn
16 — sechzehn (atenție, aici sechs pierde „s”-ul: nu „sechszehn”, ci sechzehn)
17 — siebzehn (și aici sieben se scurtează: nu „siebenzehn”, ci siebzehn)
18 — achtzehn
19 — neunzehn
Vezi tiparul: numărul mic, lipit de „-zehn”. Singurele două care se abat puțin sunt 16 și 17, care se scurtează ca să sune mai ușor — sechzehn și siebzehn. Pe acestea două ține-le minte aparte.
Zecile rotunde: douăzeci, treizeci, patruzeci
Numerele rotunde — douăzeci, treizeci și așa mai departe — se fac, în general, lipind „-zig” la numărul de bază. Acel „-zig” e ca un fel de „-zeci” al nostru. Privește:
20 — zwanzig (puțin neregulat, nu „zweizig”; învață-l aparte)
30 — dreißig (cu „ß”, acel „s” ascuțit; și el ușor aparte, cu „-ßig”)
40 — vierzig
50 — fünfzig
60 — sechzig (din nou sechs pierde „s”-ul)
70 — siebzig (din nou sieben se scurtează)
80 — achtzig
90 — neunzig
Două dintre ele, zwanzig (20) și dreißig (30), se abat puțin de la tipar și trebuie ținute minte aparte. Restul urmează cuminte regula: numărul de bază plus „-zig”.
Și acum, marea ciudățenie: numerele răsturnate
Am ajuns la lucrul cel mai important al acestei lecții, cel care îi încurcă pe toți românii și pe care vreau să-l lămuresc cu cea mai mare grijă. E vorba de numerele compuse, cele dintre zeci — douăzeci și unu, treizeci și cinci, patruzeci și șapte. Aici germana face ceva ce ție, ca român, ți se va părea pe dos, întors cu capul în jos.
În română, cum spui numărul 21? Spui „douăzeci și unu” — întâi zecea (douăzeci), apoi unitatea (unu), în această ordine firească: mai întâi numărul mare, apoi cel mic. Așa gândim noi, de la mare la mic.
Germana face exact invers: spune întâi unitatea, apoi zecea. Adică, pentru 21, neamțul spune, cuvânt cu cuvânt, „unu-și-douăzeci”. Întâi „unu”, apoi „și”, apoi „douăzeci”. Privește:
21 — einundzwanzig — la propriu „unu-și-douăzeci” (ein + und + zwanzig)
22 — zweiundzwanzig — „doi-și-douăzeci”
23 — dreiundzwanzig — „trei-și-douăzeci”
35 — fünfunddreißig — „cinci-și-treizeci”
47 — siebenundvierzig — „șapte-și-patruzeci”
99 — neunundneunzig — „nouă-și-nouăzeci”
Cuvântul und din mijloc înseamnă „și”, exact ca al nostru. Deci structura e: unitatea + und (și) + zecea. Mereu numărul mic întâi, numărul mare la urmă. Tocmai pe dos față de română.
De ce trebuie să te obișnuiești cu asta cu toată seriozitatea
Vreau să stărui asupra acestui lucru, fiindcă nu e o simplă curiozitate — te poate băga în încurcături adevărate, mai ales cu banii. Închipuie-ți că ești la magazin și cineva îți spune prețul: vierundzwanzig Euro. Mintea ta de român aude întâi „vier” (patru) și e tentată să înțeleagă un număr care începe cu patru — patruzeci și ceva, poate. Dar nu: vierundzwanzig înseamnă „patru-și-douăzeci”, adică douăzeci și patru. Cifra pe care o auzi prima (patru) nu e zecea, ci unitatea; ea vine la sfârșit ca valoare.
Aceasta cere o mică răsucire a minții, și la început vei greși, e firesc. Sfatul meu e să nu te grăbești când auzi un număr: ascultă-l până la capăt, fiindcă abia partea de la urmă (-zwanzig, -dreißig) îți spune mărimea adevărată, iar partea de la început (ein-, zwei-, vier-) e doar unitatea care se adaugă. Cu vreme și exercițiu, urechea ta se va răsuci singură și vei auzi numărul întreg dintr-o dată, fără să-l mai întorci în minte. Dar până atunci, fii cu băgare de seamă mai ales la prețuri, la sume, la orice cifră care contează.
După nouăzeci și nouă: suta
Când ai trecut de neunundneunzig (99), urmează suta: (ein)hundert — o sută. Poți spune hundert sau einhundert, amândouă sunt bune. De la o sută în sus lucrurile se construiesc mai departe după aceleași tipare, dar pentru viața de zi cu zi suta îți ajunge deocamdată cu prisosință.
Cum sună numerele în viața adevărată: la bar, la plată
Locul unde vei folosi numerele cel mai des, la început, e atunci când afli cât costă ceva și când plătești. Iată câteva propoziții și întrebări care îți vor fi de mare folos:
Wie viel kostet das? (Cât costă asta?) — întrebarea-cheie la orice cumpărătură.
Das kostet drei Euro fünfzig. (Asta costă trei euro cincizeci.)
Ein Bier kostet vier Euro zwanzig. (O bere costă patru euro douăzeci.)
Die Rechnung, bitte. (Nota de plată, vă rog.)
Das macht zusammen sechsundzwanzig Euro. (Face în total douăzeci și șase de euro.)
Oprește-te la ultima, sechsundzwanzig — „șase-și-douăzeci”, adică douăzeci și șase. Vezi ciudățenia la lucru chiar în viața de zi cu zi: auzi „șase” întâi, dar suma e douăzeci și șase. Tocmai de aceea trebuie să asculți numărul până la capăt.
Mai e o vorbă folositoare de știut când plătești: dacă vrei să spui că restul rămâne bacșiș, ori să rotunjești, spui suma pe care vrei s-o dai cu Stimmt so — adică „așa e bine”, „păstrați restul”. E un cuvânt mărunt, dar te scoate din încurcătură la fiecare plată.
Ce faci acum
Iată exercițiul tău, și e unul care prinde bine la îndemână. Mai întâi, numără cu voce tare de la zero la douăzeci, de câteva ori, până curge fără poticneală. Apoi treci la partea grea și cea mai folositoare: exersează numerele răsturnate, cele dintre zeci. Ia câteva numere și spune-le cu glas tare, gândindu-te la felul german, „mic întâi, mare la urmă”:
21 — einundzwanzig, 34 — vierunddreißig, 47 — siebenundvierzig, 58 — achtundfünfzig, 69 — neunundsechzig, 82 — zweiundachtzig, 95 — fünfundneunzig.
Și fă apoi ceva foarte practic, legat de viața ta: ia prețurile lucrurilor pe care le cumperi des — pâinea, laptele, o cafea, biletul de autobuz — și spune-le cu voce tare în germană. „Pâinea costă doi euro treizeci” → Das Brot kostet zwei Euro dreißig. Cu cât legi mai mult numerele de lucruri adevărate, de bani adevărați pe care îi dai zilnic, cu atât se vor așeza mai temeinic, și cu atât mai repede urechea ta va înceta să se mai poticnească la numerele răsturnate.