De unde pornim: o reîntâlnire cu un prieten vechi
În Lecția 9 ai învățat marele adevăr al verbelor obișnuite: că au un trup care rămâne neclintit și o coadă care se schimbă după cine face acțiunea. Ai învățat cele patru cozi — -e pentru „eu”, -st pentru „tu”, -t pentru „el” și pentru „voi”, -en pentru „noi”, „ei” și „dumneavoastră”. Și ți-am spus atunci că, odată ce prinzi tiparul la un verb, l-ai prins la mii de verbe. A fost adevărat, și rămâne adevărat.
Astăzi ne întoarcem la acest prieten vechi, dar îl cunoaștem mai bine. Fiindcă, așa cum se întâmplă cu orice prieten, descoperi cu vremea că are și câteva mici năravuri — obiceiuri mărunte care îl fac să se poarte ușor altfel în anumite situații. Verbele obișnuite sunt și ele așa: tiparul de bază e cel pe care îl știi, dar la unele verbe coada se lipește un pic anevoie de trup, fiindcă trupul se termină într-un sunet care nu se împacă bine cu coada. Și atunci germana face niște mici ajustări, ca lucrurile să sune curat. Nu sunt reguli grele; sunt mai degrabă niște potriviri de bun-simț, pe care urechea le cere de la sine. Hai să le vedem.
Primul nărav: verbele care cer un „-e” ajutător
Ia verbul arbeiten, care înseamnă „a munci, a lucra” — un verb pe care îl vei folosi foarte des în Germania, fiindcă despre muncă se vorbește mereu. Trupul lui, după ce scoatem coada -en a formei de bază, este arbeit-. Și aici apare năravul: trupul se termină în „-t”.
Acum gândește-te ce s-ar întâmpla dacă am lipi, după regula obișnuită, coada „-st” pentru „tu”. Ar ieși arbeit-st, adică „arbeitst”. Încearcă să spui asta cu voce tare: „arbeitst”. E greu, se împiedică limba, sună înghesuit, fiindcă ai trei consoane lipite una de alta — „t”, „s”, „t” — fără nicio vocală între ele care să le dea aer. Germana, ca orice limbă, fuge de astfel de înghesuiri care îngreunează vorbirea.
De aceea, la verbele al căror trup se termină în „-t” sau în „-d”, germana strecoară un mic „-e” ajutător între trup și coadă, ca să dea aer și ca lucrurile să sune curat. Așa, arbeit-st devine arbeit-e-st, adică du arbeitest (tu muncești). Acel „-e” strecurat nu înseamnă nimic în sine; e doar o pernuță care desparte consoanele înghesuite și face cuvântul rostibil.
Acest „-e” ajutător apare la trei persoane, tocmai cele unde coada ar veni înghesuită: la „tu” (du), la „el/ea/acela” (er/sie/es) și la „voi” (ihr). Privește verbul arbeiten întreg, și vezi unde răsare pernuța:
ich arbeite (eu muncesc) — aici coada e deja -e, nu e nevoie de ajutor.
du arbeitest (tu muncești) — pernuța „-e” apare.
er arbeitet (el muncește) — pernuța „-e” apare.
wir arbeiten (noi muncim) — coada -en are deja vocala ei, nu e nevoie de ajutor.
ihr arbeitet (voi munciți) — pernuța „-e” apare.
sie arbeiten (ei muncesc) — la fel, nu e nevoie.
Același nărav îl are și verbul finden (a găsi), al cărui trup find- se termină în „-d”. Deci: du findest (tu găsești), er findet (el găsește), ihr findet (voi găsiți). Și verbul reden (a vorbi, a sta de vorbă), trup red-: du redest, er redet, ihr redet.
Cum recunoști dinainte aceste verbe? Foarte simplu: uită-te la trupul verbului, adică la forma de bază fără coada -en. Dacă se termină în „-t” sau în „-d”, atunci știi că la „tu”, la „el” și la „voi” va cere pernuța „-e”. Nu trebuie să memorezi o listă; trebuie doar să-ți antrenezi urechea să simtă când o coadă ar veni prea înghesuită, și să strecori atunci pernuța.
Al doilea nărav: verbele care înghit un „s”
Acum un nărav de sens invers. Există verbe al căror trup se termină deja într-un sunet de „s” — fie „s”, fie „ß” (acel „s” ascuțit din Lecția 5), fie „z” (care în germană se citește „ț”). La aceste verbe se întâmplă ceva interesant tocmai la persoana „tu”.
Ia verbul heißen, care înseamnă „a se numi, a se chema” — un verb de care ai mare nevoie, fiindcă cu el spui cum te cheamă și întrebi cum cheamă pe altul. Trupul lui este heiß-, terminat în „ß”. Coada pentru „tu” este, ții minte, „-st”. Dacă le-am lipi întregi, ar ieși heiß-st, adică ai avea două sunete de „s” lipite: „ß” și „s”. Dar două „s”-uri lipite se contopesc de la sine în vorbire — urechea oricum aude un singur „s”. De aceea germana, în loc să scrie două, lasă doar coada simplă „-t” la persoana „tu”, înghițind „s”-ul cozii.
Așa, în loc de „heißst”, se spune du heißt (tu te numești). Cu un singur „s”, fiindcă „s”-ul cozii s-a topit în „ß”-ul trupului. Privește verbul întreg:
ich heiße (eu mă numesc)
du heißt (tu te numești) — aici, coada „tu” pierde „s”-ul ei.
er heißt (el se numește)
wir heißen (noi ne numim)
ihr heißt (voi vă numiți)
sie heißen (ei se numesc)
Vei observa ceva drăguț: la verbele acestea, persoana „tu” și persoana „el” ajung să sune la fel — du heißt și er heißt. E o mică ușurare, fiindcă ai o formă mai puțin de ținut minte.
Același nărav îl au și verbul reisen (a călători), trup reis- terminat în „s”: du reist (tu călătorești, cu un singur „s”). Și verbul sitzen (a sta jos, a ședea), trup sitz- terminat în „z”: du sitzt (tu șezi).
Așadar, ține minte regula acestui al doilea nărav: dacă trupul verbului se termină deja într-un sunet de „s” (s, ß sau z), atunci la persoana „tu” nu mai pui „-st” întreg, ci doar „-t”, fiindcă „s”-ul e deja acolo.
Să nu te sperii: năravurile sunt puține și logice
Vreau să te liniștesc, ca să nu pleci de la această lecție cu impresia că verbele germane sunt pline de capcane. Nu sunt. Cele două năravuri de mai sus nu sunt excepții care strică tiparul, ci mici potriviri care îl slujesc. Amândouă pornesc din același bun-simț al vorbirii: limba fuge de sunete înghesuite și de sunete repetate. Când coada ar veni prea înghesuită (după „t” sau „d”), se strecoară o pernuță „-e”. Când coada ar repeta un sunet care e deja acolo (un al doilea „s”), se înghite acel „s” de prisos. Atât. Tiparul de bază — trup plus cele patru cozi — rămâne neatins; doar se netezește puțin în aceste două situații, ca o haină pe care o ajustezi ca să stea mai bine.
Acum, întrebarea pe care o vei auzi în fiecare zi: „ce mai faci?”
Să trecem de la verbe la ceva foarte practic, ceva ce vei auzi și vei spune de zeci de ori pe zi în Germania: întrebarea „ce mai faci?”, „cum îți merge?”. Aici germana are, ca de obicei, mai multe forme, după cât de apropiat ești de om și după câți oameni sunt — exact deosebirea pe care ai învățat-o în Lecția 7, cu du, Sie și ihr. Hai să le potrivim.
Către o singură persoană apropiată, pe care o tutuiești, întrebi: Wie geht es dir? — care înseamnă, cuvânt cu cuvânt, ceva ca „cum îți merge ție?”. În vorbirea de toate zilele, oamenii o scurtează adesea la Wie geht's? — un fel de „ce faci?”, „cum merge?”, ușor și prietenesc. Pe acesta îl vei auzi cel mai des între cunoscuți.
Către o persoană pe care o respecți, căreia îi spui Sie, întrebi: Wie geht es Ihnen? — „cum vă merge dumneavoastră?”. E forma politicoasă, cea pe care o folosești cu un necunoscut, cu un om mai în vârstă, la doctor, la ghișeu.
Către mai mulți oameni apropiați deodată, întrebi: Wie geht es euch? — „cum vă merge vouă?”.
Cum răspunzi la „ce mai faci?”
La fel de important e să știi să răspunzi, fiindcă și ție ți se va pune întrebarea. Germana are un șir întreg de răspunsuri, de la foarte bine până la foarte rău, și e frumos să le ai pe toate la îndemână, ca să poți spune cinstit cum te simți. Iată-le, de la cel mai bun la cel mai puțin bun:
Ausgezeichnet! (Excelent!)
Sehr gut. (Foarte bine.)
Gut. (Bine.)
Es geht. (Merge, așa și-așa — nici bine, nici rău.)
So la la. (Așa și-așa, nici cal, nici măgar.)
Nicht so gut. (Nu prea bine.)
Schlecht. (Rău.)
Răspunsul Es geht merită o vorbă aparte, fiindcă e foarte des folosit și foarte nemțesc. Înseamnă, la propriu, „merge”, și e felul potrivit de a spune că nu te plângi, dar nici nu strălucești — un „merge, mulțumesc” cumpătat, fără să te dai mare, fără să te vaiți. Nemții, care nu sunt un popor care se laudă cu ușurință, îl folosesc adesea.
Iar dacă vrei să întorci politețea și să întrebi la rândul tău, după ce ai răspuns, adaugi: Und dir? (Și ție? — apropiat) sau Und Ihnen? (Și dumneavoastră? — respectuos). E semnul bunei-cuviințe: nu lași întrebarea fără să o întorci.
Un mic cuvânt de aur: „man”
Mai e ceva în această lecție pe care merită să-l prinzi, fiindcă îți va fi de mare folos și îl vei vedea peste tot: cuvântul man. Atenție, nu-l confunda cu Mann (cu doi de „n”), care înseamnă „bărbat”; acesta, man, cu un singur „n”, e cu totul altceva.
Cuvântul man înseamnă ceva ca „se”, „cineva”, „un om oarecare”, „lumea” — felul în care vorbești despre lucruri pe care le face toată lumea, fără să spui anume cine. În română îl redăm cel mai adesea prin „se”: „cum se spune?”, „unde se găsește?”, „aici se vorbește germană”. Germana folosește pentru asta cuvântul man, iar verbul de după el se poartă ca pentru „el” — adică ia coada „-t”.
Privește cât e de folositor:
Wie sagt man das auf Deutsch? (Cum se spune asta în germană?) — o întrebare pe care o vei pune mereu, când nu știi un cuvânt.
Wo findet man hier ein Restaurant? (Unde se găsește pe aici un restaurant?)
Hier spricht man Deutsch. (Aici se vorbește germană.)
Das weiß man nie. (Asta nu se știe niciodată. / Nu poți ști niciodată.)
Reține mai ales prima întrebare, Wie sagt man das auf Deutsch? — „cum se spune asta în germană?”. E poate cea mai folositoare propoziție din tot acest curs pentru un om care învață limba în mijlocul nemților, fiindcă cu ea poți afla, de la oricine, orice cuvânt care îți lipsește. E cheia care îți deschide toate celelalte cuvinte.
Ce faci acum
Iată exercițiul tău, în trei pași mici.
Mai întâi, ia cele două verbe cu nărav — arbeiten (a munci) și heißen (a se numi) — și spune-le cu voce tare pe toate persoanele, simțind unde apare pernuța „-e” și unde se înghite „s”-ul. Mai ales exersează formele de „tu”: du arbeitest (cu pernuța), du heißt (cu „s”-ul înghițit). Acestea sunt locurile unde se vede năravul.
Apoi, exersează schimbul de „ce mai faci?”. Închipuie-ți că întâlnești pe cineva și joacă amândouă rolurile cu voce tare: întreabă Wie geht es Ihnen?, apoi răspunde Danke, gut. Und Ihnen?. Schimbă răspunsurile, încearcă-le pe toate, de la ausgezeichnet până la es geht, ca să le ai pe toate la îndemână când vei avea nevoie de ele.
În sfârșit, ia cu tine în lume întrebarea de aur: Wie sagt man das auf Deutsch? De fiecare dată când întâlnești un lucru al cărui nume german nu-l știi, întreabă pe cineva, sau caută singur, folosind tocmai această întrebare. Așa vei aduna cuvinte noi nu din carte, ci din viața vie din jurul tău — și acestea, cuvintele furate din viață, sunt cele care se lipesc cel mai bine.