De ce începem cu familia
Până acum am învățat multe unelte — steaguri, pronume, verbe, pluralul — dar le-am exersat pe obiecte din casă: mese, lămpi, scaune. Acum vine vremea să le folosim pe ceva mult mai viu și mai apropiat de tine: oamenii din familia ta. Sunt cuvintele pe care le vei rosti cel mai des, fiindcă despre familie vorbești zilnic — la doctor când completezi o hârtie, la o întâlnire când te prezinți, cu un vecin când faci cunoștință, cu un coleg când povestești despre ai tăi.
Și mai e un câștig aici, unul ascuns: familia e locul cel mai bun ca să vezi cum se ciocnesc steagurile cu realitatea. Vei descoperi că, în germană, cuvintele pentru oameni urmează adesea — dar nu întotdeauna — logica firească: bărbatul e pe raftul albastru, femeia pe cel roșu. Iar acolo unde nu urmează, vei avea o mică surpriză care îți va întări tot ce ai învățat despre faptul că steagul nu se uită la realitate. Hai să le luăm pe rând, încet, cu grijă, fiindcă merită.
Cei doi stâlpi ai familiei: tatăl și mama
Începem cu cei doi stâlpi, cuvintele pe care le-ai spus, poate, printre primele în viața ta, în orice limbă.
Tatăl, în germană, este der Vater. Stă pe raftul albastru, der, și aici realitatea se potrivește cu steagul: un tată e bărbat, iar cuvântul stă pe raftul „masculin”. Ușor de ținut minte. Mai există și un cuvânt cald, alintat, pentru tată, așa cum în română spunem „tati” sau „tata”: germanii spun der Papa sau der Vati — tot pe raftul albastru, firește.
Mama este die Mutter. Stă pe raftul roșu, die, și iarăși realitatea se potrivește: o mamă e femeie, cuvântul stă pe raftul „feminin”. Iar forma alintată, „mami”, „mama”, este die Mama sau die Mutti — tot pe raftul roșu.
Acum, fii atent la ceva ce ai învățat în lecția despre plural, fiindcă tocmai aceste două cuvinte sunt exemple frumoase pentru felul al doilea de plural, cel cu cele două puncte. Tatăl, der Vater, devine la „mai mulți” die Väter (tații) — vezi cele două puncte răsărind pe „a”. Iar mama, die Mutter, devine die Mütter (mamele) — cu „ü” strâns în loc de „u”. Spune-le cu voce tare și ascultă diferența: Vater — Väter, Mutter — Mütter. Cele două puncte sunt singurul semn că ai trecut de la unul la mai mulți.
Iar când vorbești despre amândoi părinții deodată, germana are un cuvânt aparte, care există numai la plural, cum în română spunem „părinții”: die Eltern (părinții). Nu vei auzi niciodată „un Eltern” — cuvântul e dintru început „mai mulți”, fiindcă vorbește despre tată și mamă laolaltă.
Copiii: fiul, fiica și surpriza cu „das Kind”
Trecem la copii, și aici ai prima surpriză folositoare.
Fiul este der Sohn, raftul albastru — un fiu e băiat, deci „masculin”, logic. La plural devine die Söhne (fiii), cu cele două puncte și un „-e” la coadă; ai aici felul al treilea de plural, cu mică schimbare de vocală.
Fiica este die Tochter, raftul roșu — o fiică e fată, deci „feminin”, iarăși logic. La plural, die Töchter (fiicele), cu cele două puncte pe „o”.
Dar acum vine surpriza. Cuvântul de rând pentru „copil”, fără să spui dacă e băiat sau fată, este das Kind — și stă pe raftul verde, neutru! Nu pe albastru, nu pe roșu, ci pe verde. Un copil viu, o ființă cât se poate de însuflețită, și totuși cuvântul poartă steagul neutru, das. De ce? Tocmai pentru ceea ce ți-am spus de la început: steagul nu se uită la realitate. Cuvântul Kind a primit, cu o mie de ani în urmă, steagul verde, și acolo a rămas. Așa că un copil german este, gramatical, „acela” — das Kind. La plural devine die Kinder (copiii), cu „-er” la coadă; e felul al patrulea de plural, tipic pentru cuvintele scurte de pe raftul verde.
Și mai ții minte cea mai mare surpriză dintre toate, de care am vorbit în lecția despre steaguri? Cuvântul pentru „fată” este das Mädchen — tot raftul verde, tot neutru. Acum știi și de ce: fiindcă Mädchen e o formă de alint, cu coada „-chen”, iar acea coadă, ții minte, face totul verde. La plural, Mädchen nu se schimbă deloc — rămâne die Mädchen (fetele) —, fiindcă, am spus, cuvintele cu „-chen” nu se schimbă niciodată la plural, doar steagul lor se face roșu.
Iar băiatul este der Junge, raftul albastru. La plural, die Jungen (băieții), cu „-en” la coadă. Bagă de seamă o mică ciudățenie: der Junge se termină în „-e”, iar în Lecția 4 spuneam că cuvintele terminate în „-e” stau de obicei pe raftul roșu. Iată una dintre excepțiile despre care te avertizam atunci: der Junge (băiatul) e una dintre ele, stă pe albastru. Bine că ți-am spus de pe atunci să te aștepți la astfel de excepții.
Frații și surorile
Mergem mai departe, la frați și surori.
Fratele este der Bruder, raftul albastru. La plural, die Brüder (frații) — îl știi deja din lecția despre litere, cu cele două puncte: Bruder — Brüder.
Sora este die Schwester, raftul roșu. La plural, die Schwestern (surorile), cu un simplu „-n” adăugat la coadă; e felul al cincilea de plural, tipic pentru raftul roșu.
Bunicii: cum lipește germana cuvintele
Acum vine ceva foarte caracteristic pentru germană, un obicei al ei pe care e bine să-l prinzi de pe acum, fiindcă îl vei întâlni la tot pasul: germana lipește cuvinte unul de altul ca să facă un cuvânt nou. E ca și cum ai construi din cărămizi: iei două cuvinte pe care le știi și le lipești, iar din ele iese un al treilea, cu un înțeles nou.
Privește cum face cu bunicii. Pornește de la cuvântul groß, care înseamnă „mare”. Lipește-l de „tată” și de „mamă”, și iată ce iese:
Bunicul este der Großvater — la propriu, „tatăl-cel-mare”, adică „marele tată”. Vezi? Groß (mare) plus Vater (tată) lipite laolaltă fac Großvater (bunicul). Stă pe raftul albastru, ca Vater, fiindcă, atunci când lipești cuvinte, steagul îl dă întotdeauna ultimul cuvânt din lipitură. Aici ultimul e Vater, albastru, deci tot cuvântul e albastru.
Bunica este die Großmutter — „mama-cea-mare”. Groß (mare) plus Mutter (mamă). Stă pe raftul roșu, fiindcă ultimul cuvânt, Mutter, e roșu.
Reține bine acest principiu, fiindcă te va scoate din multe încurcături: la cuvintele lipite, steagul îl dă mereu ultima bucată. Vom reveni la el, dar ai făcut bine să-l vezi încă de pe acum, cu bunicii.
Mai există și forme calde, de alint, pentru bunici, așa cum în română spunem „bunicu’” și „bunica” cu drag: germanii spun der Opa (bunicu’) și die Oma (bunica). Sunt scurte, calde, ușor de spus, și le vei auzi mult mai des decât formele lungi. La plural fac die Opas și die Omas, cu un simplu „-s” la coadă — un al șaselea fel de plural, mai rar, pe care îl iau mai ales cuvintele scurte și cele venite din alte limbi.
Cum suni tot ce ai învățat: o familie întreagă în propoziții
Acum vine partea cea mai frumoasă: să vezi cum toate uneltele tale — steaguri, pronume, verbul „a fi” — se adună laolaltă ca să vorbească despre o familie adevărată. Citește cu voce tare propozițiile de mai jos, și urmărește cum fiecare lucru învățat își face treaba la locul lui.
Das ist mein Vater. Er ist groß. (Acesta e tatăl meu. El e înalt.)
Privește: cuvântul „tată” e pe raftul albastru, der Vater, deci când îl înlocuiesc cu un pronume folosesc er (el) — exact pronumele raftului albastru, cum am învățat în Lecția 6.
Das ist meine Mutter. Sie ist freundlich. (Aceasta e mama mea. Ea e prietenoasă.)
Aici „mamă” e pe raftul roșu, die Mutter, deci pronumele e sie (ea), pronumele raftului roșu.
Das ist mein Kind. Es ist klein. (Acesta e copilul meu. „Es” e mic.)
Și iată surpriza la lucru: fiindcă „copil” e pe raftul verde, das Kind, pronumele lui e es — acel pronume neutru care, în română, ne sună ciudat pus pe un copil viu, dar care în germană e firesc, fiindcă urmează steagul, nu realitatea.
Hai să mergem mai departe, cu o familie întreagă, ca în povestea din carte:
Wir sind eine Familie. (Suntem o familie.)
Ich bin der Vater. (Eu sunt tatăl.)
Das ist meine Frau. (Aceasta e soția mea.)
Sie ist die Mutter. (Ea e mama.)
Wir haben zwei Kinder. (Avem doi copii.)
Der Sohn heißt Hans. (Fiul se numește Hans.)
Die Tochter heißt Rahel. (Fiica se numește Rahel.)
Sie sind unsere Kinder. (Ei sunt copiii noștri.)
Oprește-te o clipă și bucură-te de cât de mult înțelegi acum. Acum câteva lecții, toate acestea ar fi fost un zid de neînțeles. Acum vezi în ele steagurile, pronumele, verbul „a fi” cu formele lui, pluralul die Kinder — toate lucrând împreună. Aceasta e răsplata muncii tale de până acum.
Un cuvânt nou de verb, strecurat printre rânduri: „a avea”
Ai observat, poate, în propozițiile de mai sus, un verb nou: wir haben (avem). Cuvântul de bază este haben, și înseamnă „a avea” — un alt verb pe care îl vei folosi necontenit, aproape la fel de des ca „a fi”. Deocamdată ține minte doar forma de care ai cea mai mare nevoie: ich habe (eu am), du hast (tu ai), er hat (el are), wir haben (noi avem). Îl vom desface pe larg într-o lecție viitoare, fiindcă și el, ca „a fi”, e un verb cam nărăvaș, cu forme ale lui. Dar e bine să-l recunoști de pe acum, fiindcă fără „a avea” nu poți spune nici măcar „am un copil” sau „am o mașină”.
Ce faci acum
Iată exercițiul tău, și e cel mai personal de până acum, fiindcă e despre oamenii tăi. Ia o foaie și scrie, în germană, cine sunt membrii familiei tale, fiecare cu steagul și cu propoziția lui. Folosește tot ce ai învățat. De pildă:
Das ist mein Vater. Er heißt... (Acesta e tatăl meu. Îl cheamă...)
Das ist meine Mutter. Sie heißt... (Aceasta e mama mea. O cheamă...)
Ich habe einen Bruder. sau Ich habe eine Schwester. (Am un frate / Am o soră.)
Wir sind eine Familie. (Suntem o familie.)
Spune-le cu voce tare, de mai multe ori. Apoi, pentru fiecare cuvânt de familie, exersează și pluralul, ca în lecția trecută: der Vater — die Väter, die Mutter — die Mütter, der Sohn — die Söhne, das Kind — die Kinder. Și nu uita surprizele, fiindcă tocmai ele îți întăresc înțelegerea: das Kind și das Mädchen sunt pe raftul verde, deci pronumele lor e es, oricât de ciudat ne-ar suna nouă, românilor.
Familia e locul unde limba prinde căldură. Cu cât vorbești mai des despre ai tăi în germană, cu atât cuvintele acestea se vor lipi mai adânc de tine, fiindcă sunt legate de chipuri pe care le iubești. Aceasta e cea mai bună memorie cu putință — cea care trece prin inimă.