Lecția 9 — Verbele obișnuite: cum spui ce face cineva

De unde pornim: de la verbul „nebun” la verbele cuminți

În lecția trecută am învățat verbul „a fi”, sein. Și trebuie să-ți mărturisesc acum un lucru pe care nu ți l-am spus atunci, ca să nu te încurc: verbul „a fi” este, de fapt, un verb nebun. Adică un verb care nu se poartă după regula obișnuită, ci are formele lui ciudate, pe care a trebuit să le înveți pe de rost — bin, bist, ist, sind. Nu seamănă una cu alta, nu urmează niciun tipar limpede.

Dar nu te speria: „a fi” e nebun în orice limbă. Și în română e la fel de nebun — gândește-te, sunt, ești, este nu seamănă deloc între ele, sunt forme cu totul diferite, pe care le-ai învățat de copil fără să cauți vreo logică în ele. Așa sunt verbele „a fi” peste tot în lume: cele mai folosite, și tocmai de aceea cele mai pocite, mai neregulate. Le înveți pe de rost și gata.

Vestea bună, vestea cu adevărat îmbucurătoare a acestei lecții, e că verbele obișnuite nu sunt nebune deloc. Ele sunt cuminți, ascultătoare, și urmează toate același tipar simplu. Odată ce prinzi tiparul la un singur verb, l-ai prins la mii de verbe deodată. Hai să-l descoperim.

Verbul are un trup și o coadă

Ca să înțelegi cum se poartă verbele cuminți, trebuie să vezi că un verb german obișnuit e alcătuit din două părți: un trup, care rămâne mereu același, și o coadă, care se schimbă după cine face acțiunea — adică după subiect, exact ca la „sein”.

Hai să luăm un verb obișnuit, ca să vedem. Verbul „a învăța” se numește, în forma lui de bază, lernen. (Vei recunoaște, poate, asemănarea cu românescul... nu, n-are, dar sună frumos și se ține minte ușor.) Acest lernen e numele verbului, forma din dicționar, cum „a învăța” e numele în română.

Acum privește cu atenție. Cuvântul lernen e făcut din două bucăți: trupul lern- și coada -en. Trupul lern- poartă înțelesul, ideea de „a învăța”, și el nu se schimbă niciodată, rămâne neclintit în toate formele. Coada -en, în schimb, e doar coada formei de bază; ea se va schimba, va lua alte înfățișări, după cine face acțiunea.

Cum se schimbă coada după subiect

Iată verbul lernen (a învăța) cu toate cozile lui, după fiecare subiect. Privește cum trupul lern- stă pe loc, neclintit, iar numai coada se preschimbă:

Vezi cum merge? Trupul lern- nu se clintește, e mereu acolo, ducând înțelesul. Iar coada se schimbă: -e pentru „eu”, -st pentru „tu”, -t pentru „el”, -en pentru „noi”, și așa mai departe. Aceste cozi sunt cheia, și frumusețea e că ele sunt aceleași la aproape toate verbele obișnuite din germană. Le înveți o dată, și le poți lipi apoi pe trupul oricărui verb cuminte.

Cele patru cozi pe care trebuie să le știi

Dacă te uiți bine la tabel, vei vedea că, deși sunt șase rânduri, cozile cu adevărat deosebite sunt numai patru, fiindcă unele se repetă. Iată-le strânse, acestea sunt cele patru cozi de ținut minte:

Coada -e se pune pentru „eu” (ich): ich lerne.
Coada -st se pune pentru „tu” (du): du lernst.
Coada -t se pune pentru „el / ea / acela” (er/sie/es) — și, ca o întâmplare fericită, tot -t se pune și pentru „voi” (ihr): er lernt, ihr lernt.
Coada -en se pune pentru „noi” (wir), pentru „ei” (sie) și pentru „dumneavoastră” (Sie) — toate trei la fel, și de altfel la fel ca forma de bază a verbului: wir lernen, sie lernen, Sie lernen.

Așadar, patru cozi: -e, -st, -t, -en. Atât. Cu aceste patru cozi poți pune în mișcare aproape orice verb obișnuit din germană. Nu e o exagerare — e chiar așa de simplu, odată ce trupul și coada îți sunt limpezi.

O deosebire față de română, pe care trebuie s-o ții minte

E un singur lucru în care germana se poartă altfel decât româna aici, și vreau să ți-l lămuresc bine, ca să nu greșești. În română, fiindcă verbul are cozi atât de bogate și de deosebite, poți să lași la o parte cuvântul „eu, tu, el” și tot te înțelegi. Spui pur și simplu „Învăț germană” și toată lumea știe că e vorba de „eu”, fiindcă coada „-ăț” din „învăț” o spune singură. Spui „Mergem acasă” și e limpede că e „noi”, din coada „-em”. Verbul românesc vorbește singur, și pronumele devine de prisos.

Germana nu-și poate îngădui asta. Cozile ei sunt mai sărace, mai puțin deosebite între ele — ai văzut că -en slujește și pentru „noi”, și pentru „ei”, și pentru „dumneavoastră”. Așa că, dacă ai spune coada singură, n-ar fi limpede despre cine e vorba. De aceea, în germană, trebuie să pui întotdeauna subiectul — ich, du, er și așa mai departe — nu-l poți lăsa nespus. Privește:

În română merge: Învăț germană. (e limpede că e „eu”)
În germană nu merge să spui doar Lerne Deutsch. — sună neîntreg, ciuntit. Trebuie neapărat: Ich lerne Deutsch. (Eu învăț germana.)

Așadar, regula de ținut minte: în germană, verbul vine mereu însoțit de subiectul lui. Nu-l lăsa singur. Acolo unde româna se descurcă fără „eu, tu, el”, germana are nevoie de ele.

Trei verbe folositoare, puse pe roate

Ca să vezi că tiparul chiar merge la orice verb, hai să luăm trei verbe pe care le vei folosi des, și să le punem pe toate persoanele. Observă de fiecare dată cum trupul stă pe loc și numai coada se schimbă.

Verbul wohnen (a locui), trup wohn-:

Ich wohne in Stuttgart. (Locuiesc în Stuttgart.)
Du wohnst in Berlin. (Tu locuiești în Berlin.)
Er wohnt in München. (El locuiește în München.)
Wir wohnen in Deutschland. (Noi locuim în Germania.)
Ihr wohnt in der Stadt. (Voi locuiți în oraș.)
Sie wohnen hier. (Ei locuiesc aici. / Dumneavoastră locuiți aici.)

Verbul kommen (a veni), trup komm-:

Ich komme aus Rumänien. (Vin din România.)
Du kommst aus Polen. (Tu vii din Polonia.)
Sie kommt aus Italien. (Ea vine din Italia.)
Wir kommen aus Bukarest. (Venim din București.)
Ihr kommt spät. (Voi veniți târziu.)
Sie kommen morgen. (Ei vin mâine.)

Verbul machen (a face), trup mach-:

Ich mache Kaffee. (Fac cafea.)
Du machst die Arbeit. (Tu faci treaba.)
Er macht Sport. (El face sport.)
Wir machen Urlaub. (Facem concediu.)
Ihr macht Lärm. (Voi faceți gălăgie.)
Sie machen das gut. (Ei fac asta bine.)

Citește-le pe toate cu voce tare, încet. Vei simți, după câteva verbe, cum tiparul intră în tine: trupul rămâne, coada se schimbă — -e, -st, -t, -en. E același cântec, cu alte cuvinte.

Verbul stă tot pe locul al doilea — regula de aur ține și aici

Mai ții minte regula de aur din lecția trecută, cu verbul „a fi” — că verbul stă pe locul al doilea în propoziție, ca un cui bătut în lemn? Ei bine, acea regulă nu era doar pentru „sein”. Ea ține pentru toate verbele germane, deci și pentru verbele obișnuite de acum. Privește:

Ich wohne in Berlin. (Locuiesc în Berlin.) — verbul wohne pe locul al doilea, firesc.
Heute wohne ich in Berlin. — dacă pun „astăzi” pe locul întâi, verbul wohne rămâne neclintit pe doi, iar subiectul ich alunecă după el. (Astăzi locuiesc în Berlin.)

Și întrebarea se face la fel ca la „sein”, mutând verbul în față:

Du wohnst hier. (Tu locuiești aici.) → Wohnst du hier? (Locuiești aici?)
Sie kommt morgen. (Ea vine mâine.) → Kommt sie morgen? (Vine ea mâine?)

Vezi ce frumos se leagă totul? Regulile pe care le-ai învățat cu verbul „a fi” se întorc acum și slujesc la toate verbele. Nimic nu se irosește; fiecare lecție se sprijină pe cea dinainte.

Ce faci acum

Iată exercițiul tău. Alege trei verbe obișnuite — poți lua chiar pe cele de mai sus, wohnen (a locui), kommen (a veni), machen (a face) — și spune-le cu voce tare pe toate persoanele, simțind cum trupul rămâne și coada se schimbă. Nu citi în gând; rostește, ca să-ți intre tiparul în gură.

Apoi fă ceva și mai folositor: alcătuiește propoziții adevărate despre tine, cu aceste verbe. Spune unde locuiești: Ich wohne in... (și adaugă orașul tău). Spune de unde vii: Ich komme aus... (și adaugă țara sau orașul). Spune ce faci: Ich mache... (și adaugă ceva). Apoi treci la „tu” și întreabă: Wo wohnst du? (Unde locuiești?), Woher kommst du? (De unde vii?).

Cu fiecare verb nou pe care îl vei învăța de aici înainte, fă-ți obiceiul să-l pui pe roate la fel: găsește-i trupul, lipește-i cele patru cozi, și nu uita să pui mereu subiectul în față. Vei vedea că, după câteva verbe, nici nu mai trebuie să te gândești — tiparul lucrează singur, și verbele obișnuite ți se supun toate, cuminți, la fel.