Mai întâi, un cuvânt despre lene — lenea folositoare a limbii
Hai să pornim de la ceva ce faci în fiecare zi, în română, fără să bagi de seamă. Când vorbești despre un lucru, nu repeți numele lui la nesfârșit. Ar fi obositor și caraghios. Imaginează-ți că ai spune: „Am cumpărat o pâine. Pâinea era caldă. Am pus pâinea pe masă. Am tăiat pâinea. Pâinea era bună." Sună îngrozitor, nu-i așa? Nimeni nu vorbește așa. În realitate spui: „Am cumpărat o pâine. Era caldă. Am pus-o pe masă. Am tăiat-o. Era bună." Ai înlocuit cuvântul „pâine", după prima oară, cu niște cuvinte mici — „o", sau pur și simplu l-ai lăsat să se înțeleagă din verb.
Această lene e folositoare și deșteaptă. Toate limbile o au. Cuvintele mici care înlocuiesc numele unui lucru, ca să nu-l tot repeți, se numesc în gramatică pronume. Numele sună complicat, dar treaba din spate e simplă: un pronume e un cuvânt care ține locul altui cuvânt, ca să nu-l repeți. În loc de „pâinea", spui „ea". În loc de „câinele", spui „el". În loc de „copilul", spui „el". Atât.
În română, alegerea pronumelui ți se pare cea mai firească treabă din lume. Spui „ea" despre pâine fiindcă „pâinea" e, în simțirea ta, un cuvânt feminin. Spui „el" despre câine fiindcă „câinele" e masculin. Nu te gândești o clipă — îți vine de la sine, din burtă. Și exact aici e capcana în germană, și exact de asta avem nevoie de o lecție întreagă despre ceva ce în română pare atât de simplu.
În germană, pronumele se alege după steag, nu după realitate
Iată regula germană, și e una pe care trebuie s-o înțelegi bine, fiindcă merge împotriva instinctului tău de român. În germană, atunci când înlocuiești un lucru cu un pronume — adică atunci când spui „el", „ea" sau „acela" în loc să repeți numele — nu te uiți la ce este lucrul în realitate. Te uiți la culoarea steagului lui.
Mai ții minte cele trei rafturi din Lecția 3? Albastru (der), roșu (die), verde (das). Ei bine, fiecare raft are pronumele lui, cuvântul lui mic de înlocuire:
Lucrurile de pe raftul albastru (der) se înlocuiesc cu er.
Lucrurile de pe raftul roșu (die) se înlocuiesc cu sie.
Lucrurile de pe raftul verde (das) se înlocuiesc cu es.
Atât: trei rafturi, trei pronume. Der devine er, die devine sie, das devine es. Steagul, când nu mai spui cuvântul, se preface în acest mic pronume și îi ia locul.
Și acum vine partea care îi tulbură pe români. Aceste trei pronume germane seamănă, ca înțeles, cu „el", „ea" și „acela" din română — dar nu se aleg după aceleași reguli. Er înseamnă, da, „el". Sie înseamnă „ea". Es e ceva neutru, ca „acela", un fel de cuvânt pentru care româna nici nu prea are pereche (engleza are „it"). Dar care din ele îl folosești nu depinde de ce simți tu despre lucru, ci numai de raftul pe care stă cuvântul german.
Să vedem pe viu cum se întâmplă
Hai să luăm trei propoziții și să le urmărim cu atenție, fiindcă aici se vede totul. Vreau să simți cum al doilea cuvânt, pronumele, curge direct din steagul primului.
Începem cu masa. Masa, în germană, stă pe raftul albastru: der Tisch. Spunem:
Der Tisch ist groß. Er ist neu.
(Masa e mare. El e nou... adică nouă.)
Oprește-te aici o clipă, pentru că probabil ți-a sărit ceva în ochi. Am spus „er", care înseamnă „el"! Despre o masă! Ție, ca român, îți vine să spui „ea" despre masă, fiindcă „masa" e feminin la noi. Dar în germană masa stă pe raftul albastru, der Tisch, iar raftul albastru dă pronumele er. Deci masa germană este „el". Nu fiindcă ar fi bărbătească, ci fiindcă stă pe raftul albastru. Steagul comandă, nu realitatea.
Acum lampa. Lampa stă pe raftul roșu: die Lampe. Spunem:
Die Lampe ist alt. Sie ist kaputt.
(Lampa e veche. Ea e stricată.)
Aici ai noroc: pronumele „sie" (ea) se potrivește cu simțirea ta de român, fiindcă și „lampa" e feminin la noi. E o potrivire fericită, dar atenție — e doar o coincidență. Nu te baza pe ea, fiindcă de multe ori nu se va potrivi deloc.
Și acum cartea. Cartea stă pe raftul verde: das Buch. Spunem:
Das Buch ist neu. Es ist dick.
(Cartea e nouă. Ea... ei bine, în germană „es", ceva neutru, e groasă.)
Cartea germană nu e nici „el", nici „ea", ci „es" — acel cuvânt neutru, „acela", „chestia aceea", pentru care româna nu are un echivalent bun. Pentru tine, „cartea" e feminin și ai zice „ea"; pentru germană, cartea stă pe raftul verde și se înlocuiește cu „es”.
Capcana în care cade aproape orice român
Acum că ai văzut mecanismul, hai să-ți arăt greșeala pe care o face aproape fiecare român, ca s-o poți ocoli din timp. Iat-o: românul, când vorbește despre un obiect neînsuflețit — o masă, o cheie, un scaun — deschide gura și spune automat „es" (acel pronume neutru), pentru că în mintea lui lucrurile neînsuflețite sunt cumva „neutre", niște „chestii". I se pare firesc ca un obiect să fie „es”.
Dar germana nu gândește așa deloc. Pentru germană, un obiect neînsuflețit poate sta foarte bine pe raftul albastru sau pe cel roșu, și atunci pronumele lui e „er" sau „sie", nu „es". Privește:
Cheia, în germană, e der Schlüssel — raftul albastru. Deci, când vorbești despre cheie și nu mai vrei să repeți cuvântul, trebuie să spui er (el), nu „es": Der Schlüssel ist da. Er ist klein. (Cheia e acolo. El e mic.) Dacă spui „es ist klein" despre cheie, ai greșit, fiindcă i-ai dat raftul greșit.
Iată câteva exemple care îți vor părea de-a dreptul ciudate, dar care sunt perfect adevărate, ca să te obișnuiești cu felul german de a vedea lucrurile:
Despre mașina ta vei spune es, fiindcă mașina e das Auto, raft verde. Mașina germană e „acela", nu „ea".
Despre câinele tău vei spune er, fiindcă e der Hund, raft albastru — și asta chiar dacă în curte e o cățea, o femelă. Atâta vreme cât folosești cuvântul der Hund, pronumele rămâne „er".
Despre pisica ta vei spune sie, fiindcă e die Katze, raft roșu — și asta chiar dacă e un motan, un mascul. Cuvântul die Katze stă pe raft roșu, deci „sie".
Despre soare vei spune sie (ea), fiindcă e die Sonne. Despre lună vei spune er (el), fiindcă e der Mond. Exact pe dos față de cum ți-ar veni.
Vezi ce încăpățânat e steagul? Nu-i pasă de realitate, nu-i pasă dacă obiectul e însuflețit sau nu, dacă animalul e mascul sau femelă. El se uită doar la raft, și dă pronumele după raft.
Cum să-ți antrenezi creierul să facă mișcarea corectă
Hai să-ți dau și metoda practică, pașii pe care îi face creierul tău până se obișnuiește. La început va fi un gând conștient, lent; cu vremea va deveni un reflex automat, exact cum în română nici nu te gândești când spui „ea" despre masă.
Când vrei să spui „el", „ea" sau „acela" despre un lucru, nu te uita la lucru. Uită-te, în memoria ta, după steagul lui. Pașii sunt aceștia:
Întâi te întrebi: despre ce vorbesc acum? Să zicem, despre mașină. Apoi te întrebi: care e steagul mașinii? Răspunsul, din memorie: das Auto, raft verde. Apoi: ce pronume dă raftul verde? Răspunsul: es. Și abia atunci spui: Es ist neu (E nouă).
Pare greoi scris așa, în trei pași. Și la început chiar va fi greoi, te vei opri și vei socoti. Dar după câteva săptămâni de exercițiu zilnic, cei trei pași se vor topi într-o clipită, și pronumele corect îți va veni de la sine, fără să mai gândești. Așa funcționează orice deprindere: la început cu efort și socoteală, apoi din ce în ce mai ușor, până devine firesc.
Câteva perechi de rostit cu voce tare
Ca să intre mișcarea în reflex, citește cu voce tare perechile de mai jos. La fiecare, simte cum al doilea cuvânt — pronumele — curge direct din steagul primului. Spune-le rar, gândindu-te la raft.
Der Stuhl ist neu. Er ist bequem. (Scaunul e nou. El e comod.)
Die Lampe ist alt. Sie ist kaputt. (Lampa e veche. Ea e stricată.)
Das Fenster ist offen. Es ist groß. (Fereastra e deschisă. „Es" e mare.)
Der Kaffee ist heiß. Er ist gut. (Cafeaua e fierbinte. El e bun — căci e der Kaffee.)
Die Tür ist zu. Sie ist schwer. (Ușa e închisă. Ea e grea.)
Das Brot ist frisch. Es ist warm. (Pâinea e proaspătă. „Es" e caldă.)
Der Computer ist neu. Er ist schnell. (Calculatorul e nou. El e rapid.)
Die Blume ist schön. Sie ist rot. (Floarea e frumoasă. Ea e roșie.)
Das Auto ist blau. Es ist klein. (Mașina e albastră. „Es" e mică.)
Privește mai ales perechile cu der și das, fiindcă acolo se vede cel mai limpede deosebirea față de română. Der Kaffee → er. Das Brot → es. Niciunul nu se potrivește cu instinctul tău de român, și tocmai de aceea trebuie exersate cel mai mult.
Ce faci acum
Iată exercițiul tău pentru zilele următoare, și e o continuare firească a celui din Lecția 3, cu cele zece obiecte din casă. De data aceasta, alege șase obiecte — și ai grijă să fie din toate trei rafturile: două de pe raftul albastru, două de pe cel roșu, două de pe cel verde. Pentru fiecare obiect, spune cu voce tare două propoziții, una după alta. În prima propoziție folosești cuvântul întreg, cu steagul. În a doua propoziție înlocuiești cuvântul cu pronumele potrivit raftului.
Bunăoară, dacă iei masa: Der Tisch ist alt. Apoi: Er ist braun. (Masa e veche. El e maro.)
Dacă iei lampa: Die Lampe ist neu. Apoi: Sie ist hell. (Lampa e nouă. Ea e luminoasă.)
Dacă iei patul: Das Bett ist groß. Apoi: Es ist weich. (Patul e mare. „Es" e moale.)
Ca și înainte, atinge obiectul când vorbești — mâna ajută mintea să lege pronumele de raft. După câteva zile de acest exercițiu vei începe să simți cum, de la sine, der cheamă er, die cheamă sie, das cheamă es. Iar când reflexul acesta se va fi format, vei fi pus încă o cărămidă temeinică, fiindcă pe acest pronume se vor sprijini, mai târziu, multe alte lucruri pe care le vei învăța.