De unde pornim, și de ce e o lecție mai importantă decât pare
Hai să începem cu o comparație care îți va arăta de ce această lecție contează mai mult decât ai crede la prima vedere. În limba română, dacă scrii din greșeală „masa" în loc de „masă", sau dacă într-o discuție rostești un cuvânt cu un sunet ușor strâmb, omul din fața ta tot te înțelege. Româna iartă mult la pronunție; micile abateri nu schimbă, de obicei, înțelesul cuvântului. Poți vorbi cu un accent regional gros, poți tăia sau lungi sunete, și mesajul tot ajunge.
Germana e mai pretențioasă aici, și trebuie să știi asta de la început. În germană există patru semne speciale — patru litere care nu se găsesc în alfabetul românesc — iar acestea nu sunt înflorituri, nu sunt mofturi de scriere, ci sunete adevărate, de sine stătătoare. Iar dacă le ignori, dacă treci peste ele ca și cum n-ar conta, riști să spui cu totul alt cuvânt decât voiai. Două puncte uitate deasupra unei litere te pot face să vorbești despre cu totul altceva. De aceea merită să petreci timp cu această lecție: nu e despre cum scrii frumos, ci despre cum eviți să fii înțeles greșit.
Cele patru semne sunt: ä, ö, ü — adică trei litere cu două puncte deasupra, pe care germanii le numesc „Umlaut" — și ß, o literă aparte care arată ciudat și care îi păcălește pe aproape toți românii. Le luăm pe rând, cu răbdare.
Litera ä — un „a" care s-a apropiat de „e"
Prima dintre literele cu două puncte este ä. Ca s-o rostești, pornește de la „a" și „e", două sunete pe care le ai deja în română, și caută ceva la mijloc între ele. Deschide gura ca pentru un „a", dar în loc de „a" încearcă să scoți un „e" — îți va ieși un sunet mai deschis, mai larg decât „e"-ul obișnuit românesc, dar nu chiar atât de plat ca „a". E, ca să zic așa, un „e" cu gura mai căscată.
Acum, ca să vezi de ce contează, privește câteva perechi de cuvinte care se deosebesc tocmai prin acest sunet, și unde, dacă greșești, spui alt cuvânt:
Cuvântul Mann (cu „a" simplu) înseamnă „bărbat". Dar Männer (cu „ä", cele două puncte) înseamnă „bărbați", mai mulți. Sunetul diferit îți spune dacă vorbești de unul sau de mai mulți.
La fel, Apfel (cu „a") înseamnă „măr", un singur măr, iar Äpfel (cu „ä") înseamnă „mere", mai multe. Și Hand (cu „a") înseamnă „mână", iar Hände (cu „ä") înseamnă „mâini".
Observă un tipar care îți va fi de folos mai târziu: foarte des, cele două puncte apar tocmai atunci când treci de la „unul" la „mai mulți". E un semn pe care germana îl pune adesea pe cuvânt când îl face „mai mulți”. Deocamdată doar bagă de seamă tiparul; vom reveni la el când vom vorbi despre cum se fac „mai mulți" în germană. Important acum e altceva: dacă spui „Manner", plat, în loc de „Männer", cu sunetul deschis, neamțul s-ar putea să nu priceapă că vorbești de mai mulți bărbați.
Litera ö — un „o" care s-a apropiat de „e"
A doua literă cu două puncte este ö, și se face după un truc asemănător cu cel de la „ü" din prima lecție. Pornește prin a spune un „o" rotund, cu buzele strânse ca pentru pupat: „ooo". Ține buzele exact așa, rotunde, și, fără să le miști, încearcă să spui în schimb un „e". Din buzele de „o" și limba care vrea „e" se naște sunetul „ö”.
Și aici, perechi care îți arată cât de mult atârnă de acest sunet:
Cuvântul schon (cu „o" simplu) înseamnă „deja". Dar schön (cu „ö") înseamnă „frumos". Sunt două cuvinte cu totul diferite, folosite la tot pasul. Dacă vrei să spui despre ceva că e frumos — „das ist schön" — dar din neatenție spui „das ist schon", ai zis de fapt „asta e deja", ceea ce nu înseamnă nimic în acel context și îl zăpăcește pe ascultător. E o încurcătură tipică de român, tocmai pentru că „ö" nu există la noi și tindem să-l înlocuim cu „o" simplu.
La fel, konnte (cu „o") înseamnă „a putut", ceva petrecut în trecut, iar könnte (cu „ö") înseamnă „ar putea", ceva doar posibil. O lume de diferență între ce s-a întâmplat sigur și ce s-ar putea întâmpla, și totul atârnă de două puncte.
Litera ü — sunetul pe care îl știi deja din prima lecție
A treia literă cu două puncte este ü, și pe aceasta o cunoști deja: este chiar sunetul pe care l-ai exersat cu atâta grijă în Lecția 1, cel cu buzele rotunde de „u" și limba de „i". Nu mai reiau cum se face, fiindcă l-ai învățat acolo; dar îți arăt acum, ca la celelalte, de ce contează să-l rostești corect, prin câteva perechi de cuvinte:
Cuvântul Bruder (cu „u" simplu) înseamnă „frate", unul singur. Iar Brüder (cu „ü") înseamnă „frați", mai mulți. Vezi din nou tiparul de la „mai mulți”.
La fel, Mutter (cu „u") înseamnă „mamă", iar Mütter (cu „ü") înseamnă „mame". Și Buch (cu „u") înseamnă „carte", iar Bücher (cu „ü") înseamnă „cărți”.
Și o pereche care arată cum două puncte pot schimba chiar și o acțiune cu totul: drucken (cu „u") înseamnă „a tipări", a scoate ceva la imprimantă, iar drücken (cu „ü") înseamnă „a apăsa", a împinge cu degetul. La imprimantă vezi scris „drucken"; pe un buton sau pe o ușă vezi „drücken" (apasă). Dacă le confunzi, ceri imprimantei să apese și ușii să tipărească.
Litera ß — capcana cea mare, care nu e deloc ce pare
Am ajuns la a patra literă, și aceasta merită cea mai mare atenție, fiindcă înșală aproape pe oricine la prima vedere. Este litera ß.
Iată capcana: pentru ochiul unui român, litera „ß" seamănă izbitor cu un „B" mare, sau poate cu litera grecească „beta". Și de aceea, instinctiv, mulți români o citesc ca pe un „b". Greșeală totală. Litera ß nu are absolut nicio legătură cu „b". Litera ß este, de fapt, un „s". Mai exact, este un „s" ascuțit, șuierat, ca sunetul pe care îl scoți în cuvântul românesc „casă" sau „masă" — un „s" curat, ca un șuierat de șarpe, nu un „z" zumzăit.
De ce arată atunci așa de ciudat? Pentru că, la origine, această literă s-a născut din lipirea a două litere „s" vechi, una după alta. De aceea germanii o și numesc „Eszett", adică „s-zet", și de aceea ține locul, în scris, unui „ss". Dar pentru tine, tot ce contează e regula simplă: când vezi ß, citește un „s" ascuțit, și niciodată un „b".
Privește cuvinte în care apare, și citește-le cu „s":
Straße se citește „ștra-se" și înseamnă „stradă" — un cuvânt pe care îl vei vedea pe fiecare colț.
heißen se citește „hai-sen" și înseamnă „a se numi, a se chema".
Fuß se citește „fus" și înseamnă „picior".
Fußball se citește „fus-bal" și înseamnă, cum bănuiești, „fotbal".
groß se citește „gros" și înseamnă „mare".
weiß se citește „vais" (cu „w" citit „v", îți amintești din Lecția 1) și înseamnă „alb".
Mai e ceva util de știut: în Elveția, această literă nu se mai folosește deloc. Elvețienii scriu pur și simplu „ss" în locul ei — deci scriu „Strasse" în loc de „Straße". Se citește exact la fel. Așa că, dacă vezi undeva „Strasse" scris cu doi de „s", să nu te miri: e același cuvânt ca „Straße", doar scris în felul elvețian.
Aha-ul mare al acestei lecții
Vreau să închei cu lucrul cel mai important, ca să-l ții minte după ce uiți amănuntele. Aceste patru litere — ä, ö, ü, ß — nu sunt podoabe pe care le poți pune sau lăsa după gust. Nu sunt ca un accent regional pe care îl ai sau nu îl ai. Ele sunt sunete adevărate, care formează cuvinte adevărate, diferite unele de altele. Diferența dintre Mann și Männer nu e o subtilitate pentru cunoscători — e diferența dintre „un bărbat" și „mai mulți bărbați". Diferența dintre schon și schön nu e un moft — e diferența dintre „deja" și „frumos".
De aceea, sfatul cel mai bun este să înveți pronunția corectă a acestor litere chiar de la început, odată cu cuvintele, nu „mai târziu, când voi avea timp". Pentru că „mai târziu" are obiceiul să nu mai vină niciodată, iar obiceiurile greșite, odată prinse, se dezlipesc foarte greu. Mai bine îți dai osteneala acum, la fiecare cuvânt nou cu două puncte sau cu ß, să-l rostești cum trebuie. Te scutește de încurcături și de neînțelegeri pe care altfel le-ai târî după tine multă vreme.
Ce faci acum
Iată exercițiul tău. Citește cu voce tare, rar, perechile de mai jos, simțind de fiecare dată cum cele două cuvinte sună diferit — pentru că sunt cuvinte diferite. Nu le citi în gând; sunetele se învață doar cu gura.
schon — schön (deja — frumos)
Mutter — Mütter (mamă — mame)
Bruder — Brüder (frate — frați)
Mann — Männer (bărbat — bărbați)
Buch — Bücher (carte — cărți)
Apfel — Äpfel (măr — mere)
drucken — drücken (a tipări — a apăsa)
Apoi, în zilele următoare, fă și un al doilea lucru, mai practic: când dai peste orice text german scris — un afiș, un mesaj, o etichetă, o scrisoare — caută în el toate literele speciale, ä, ö, ü și ß, și oprește-te o clipă la fiecare cuvânt care le conține, rostindu-l cu voce tare, corect. Mai ales fii atent la ß: de fiecare dată când îl vezi, spune-ți în gând „este un s, nu un b", până când reflexul greșit dispare cu totul. În câteva zile, ochiul tău va vedea aceste litere fără să tresară, iar gura le va rosti cum se cuvine.