Era o dimineață de toamnă când tânărul Celestin a urcat pentru prima dată la chilia părintelui Serafim de pe Muntele Athos. Picioarele îi tremurau nu doar de efort, ci și de greutatea nevăzută pe care o purta în suflet. La fiecare pas, gândurile îl copleșeau, inima îi era zbuciumată, iar faptele din ultima vreme parcă îl trăgeau înapoi ca o piatră de moară.
Ajunse în sfârșit la poarta unei chilii modeste. Un călugăr bătrân cu barbă albă și ochi blânzi îl aștepta în prag.
"Bine ai venit, Celestin. Mă numesc părintele Serafim. Te așteptam."
"Mă așteptați? Dar..."
"Sufletele în căutare își găsesc întotdeauna drumul aici. Intră, fiule."
Chilia era simplă - o sobă, o masă, două scaune, icoane pe pereți și, surprinzător, o cutie veche de lemn pe masă, cu trei sertare sculptate cu migală.
"Părinte," începu Celestin cu glas tremurând, "nu mai știu ce să fac. Gândurile mele sunt ca o turmă de oi speriate - fug în toate părțile. Simt lucruri pe care nu le înțeleg. Și fac... fac lucruri pe care apoi le regret. E ca și cum aș fi trei oameni diferiți care se ceartă între ei."
Bătrânul zâmbi cu înțelegere și îl invită să șadă. Puse ibricul la fiert și începu să povestească:
"Știi, am avut odată un ucenic care mi-a spus exact același lucru. L-am dus la fântâna mănăstirii și i-am cerut să scoată apă. Când a tras de funie, a scos găleata plină. 'Ce vezi?' l-am întrebat. 'Apă', mi-a răspuns. 'Și ce ține apa?' 'Găleata.' 'Și ce mișcă găleata?' 'Funia.' 'Și cine trage funia?' 'Eu.'
Vezi tu, Celestin, viața noastră sufletească e la fel. Emoțiile sunt ca apa - curg, se revarsă, uneori sunt limpezi, alteori tulburi. Gândurile sunt ca găleata - ele conțin și dau formă emoțiilor. Iar faptele sunt ca funia - prin ele aducem la suprafață ce avem în adânc."
Părintele desenă pe o foaie un triunghi simplu.
"Asta nu e geometrie, fiule. E harta sufletului tău. La un colț sunt gândurile - tot ce-ți trece prin minte, de la 'mi-e foame' până la 'nu sunt vrednic de iubire'. La alt colț sunt simțirile sau emoțiile - bucuria, tristețea, frica, mânia. La al treilea colț sunt faptele - tot ce faci sau nu faci.
Și aici vine taina: toate trei sunt legate. Schimbă una, se schimbă și celelalte."
Celestin se uită nedumerit la desen.
"Să-ți dau un exemplu," continuă părintele. "Un frate de-al nostru era mereu trist. Stătea în chilie și ofta. Cu cât ofta mai mult, cu atât gândea lucruri mai negre. Cu cât gândea mai negru, cu atât făcea mai puțin. Era un cerc vicios.
Într-o zi, starețul l-a pus să care apă pentru toată obștea. Fratele a mormăit, dar a ascultat. După o săptămână de cărat apă - deci schimbând FAPTA - a observat ceva ciudat. Nu mai era la fel de trist. Mișcarea trupului mișcase și sufletul. Gândurile negre nu mai aveau timp să se cuibărească când era ocupat. Și când vedea frații mulțumindu-i pentru apă, simțea o mică bucurie.
"Acum," zise părintele întinzându-se spre cutia de pe masă, "să-ți arăt ceva. Această cutie mi-a lăsat-o duhovnicul meu înainte să treacă la cele veșnice. Nu e o cutie obișnuită."
O deschise cu grijă. În interior erau compartimente pline cu hârtii îngălbenite, pietricele, fire de sfoară, semințe uscate.
"Ce sunt toate astea, părinte?"
"Unelte, fiule. Dar nu pentru lemn sau piatră, ci pentru suflet. Fiecare reprezintă o tehnică, o metodă de a lucra cu gândurile, emoțiile și faptele. De-a lungul anilor, călugări înțelepți au adunat aceste unelte, le-au testat, le-au rafinat. Acum ți le ofer și ție."
Luă o pietricică albă: "Asta reprezintă observarea simplă - când doar notezi ce se întâmplă în tine, fără să judeci."
Luă un fir roșu: "Asta e pentru legarea unei noi obișnuințe - faci un nod de fiecare dată când reușești."
Luă o sămânță: "Asta e răbdarea - plantezi acum, culegi mai târziu."
"Lasă-mă să-ți spun o poveste," continuă bătrânul. "Era odată un grădinar care avea trei grădini: una pentru legume, una pentru flori, una pentru plante medicinale. Într-o primăvară, o furtună le-a amestecat pe toate.
Grădinarul nu s-a descurajat. A început să observe cu atenție fiecare plantă. Legumele aveau frunze late și practice. Florile aveau muguri delicați. Plantele medicinale aveau miros specific. Încet, cu răbdare, le-a sortat și replantat.
Tu acum ești ca grădinarul după furtună. Gândurile, emoțiile și faptele ți s-au amestecat. Prima unealtă pe care ți-o dau e aceasta: învață să le deosebești. Când simți ceva, oprește-te și întreabă-te: asta e gând, simțire sau impuls de a face ceva?"
Părintele scoase trei nuci din buzunar și le puse pe masă.
"Să facem un mic exercițiu. Spune-mi repede, fără să te gândești mult - ce sunt acestea?"
"Nuci, părinte."
"Asta e răspunsul simplu. Acum, dacă eu zic: 'Acestea mă fac să-mi amintesc de bunicul care avea un nuc în curte' - ce am făcut?"
"Ați... gândit? V-ați amintit?"
"Exact, am avut un GÂND. Acum, dacă zic: 'Mă simt nostalgic și puțin trist' - ce e asta?"
"O simțire, o emoție."
"Bravo! Și dacă iau nucile și le sparg ca să mănânc miezul?"
"O faptă!"
"Vezi cât e de simplu? Același lucru - trei nuci - poate genera gând, emoție și faptă. Important e să știi să le deosebești, pentru că fiecare cere alt tratament. Nu poți opri tristețea cu logica, după cum nu poți rezolva o problemă practică doar simțind."
Părintele se ridică și privi pe fereastră spre mare.
"Scopul nostru nu e să devenim roboți fără emoții sau pustnici fără gânduri. Scopul e înțelepciunea - acea stare când gândurile sunt clare ca apa de izvor, emoțiile sunt ca briza caldă a mării, iar faptele sunt ca pașii siguri pe cărarea muntelui.
Un bătrân părinte spunea: 'Trei lucruri fac un om înțelept: să știe ce simte, să înțeleagă de ce simte și să aleagă ce face cu ce simte.'"
"Pentru săptămâna viitoare, vreau să faci un lucru simplu dar important. Ia acest carnețel." Părintele îi întinse un mic jurnal legat în piele. "În fiecare seară, scrie:
- 3 gânduri importante care ți-au trecut prin minte
- 3 emoții puternice pe care le-ai simțit
- 3 fapte semnificative pe care le-ai făcut
Nu judeca, nu analiza încă. Doar observă și notează. E ca și cum ai fi un cronicar al propriului suflet."
Când Celestin se pregătea să plece, părintele adăugă:
"Fiule, drumul pe care îl începi nu e ușor. Vei descoperi lucruri despre tine care nu-ți vor plăcea. Vei vedea modele pe care le repeți fără să vrei. Uneori vei simți că în loc să progresezi, te afunzi mai tare.
E normal. Când cureți o fântână părăsită, la început apa pare mai murdară decât înainte - miști nămolul de pe fund. Dar continuă, și într-o zi vei da de apa curată.
Și ține minte: nu ești singur în asta. Toți marii sfinți au început ca oameni obișnuiți care s-au uitat în oglindă și au decis să se schimbe. Diferența e că ei nu s-au oprit după prima săptămână."
Părintele îl binecuvântă pe Celestin la poartă:
"Du-te în pace, fiule. Ai făcut primul pas - ai venit. Ai primit prima unealtă - observarea. Folosește-o cu răbdare.
Săptămâna viitoare, când te întorci, vom începe să sortăm ce ai adunat. Apoi vom învăța cum să transformăm plumbul gândurilor grele în aurul înțelepciunii.
Până atunci, fii blând cu tine. Ești ca un copil care învață să meargă - e normal să te împiedici. Important e să te ridici."
Celestin coborî muntele cu pași mai ușori. În mână strângea jurnalul, în minte avea imaginea triunghiului, iar în inimă - pentru prima dată după mult timp - avea speranță. Nu știa încă toate răspunsurile, dar măcar începuse să înțeleagă întrebările.
Soarele apunea peste Marea Egee când ajunse jos. Se întoarse și privi spre munte. Undeva acolo sus, într-o chilie modestă, un bătrân se ruga pentru el. Nu era singur.