“Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc" Matei 5:44
Știți, problema noastră cu această poruncă nu este că nu o înțelegem. Problema este că o înțelegem prea bine.
Toți avem în viața noastră pe cineva care ne-a rănit profund. Cineva care a trădat încrederea noastră. Cineva care a vorbit împotriva noastră. Și când citim acest text, știm exact despre cine vorbește Iisus. Și nu ne place deloc.
Pentru că Iisus nu vorbește aici despre iubirea abstractă a unor vrăjmași ipotetici. El vorbește despre persoana aceea specifică care v-a înșelat. Despre colegul care v-a sabotat la serviciu. Despre rudele care v-au înstrăinat averea. Despre cei care continuă să vă rănească.
Dar vedeți, Iisus nu ne cere să simțim ceva anume față de vrăjmașii noștri. El ne cere să facem ceva. "Iubiți" și "rugați-vă" - ambele sunt verbe de acțiune, nu de sentiment.
Când Iisus spune "iubiți pe vrăjmașii voștri", El nu vă cere să vă negați durerea. Nu vă cere să pretindeți că răul pe care vi l-au făcut nu contează. El vă cere să alegeți ceva care pare imposibil: să doriți binele lor în ciuda răului pe care vi l-au făcut.
Și de ce ar trebui să facem acest lucru imposibil? Ascultați finalul: "Ca să fiți fiii Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni."
Dumnezeu nu iubește oamenii pentru că ei merită. El îi iubește în ciuda faptului că nu merită. Soarele răsare peste toți - peste cei drepți și peste cei nedrepți, peste cei care Îl laudă și peste cei care Îl blestemă.
Iar noi suntem chemați să reflectăm această dragoste nejustificată.
Să vă spun un secret: această poruncă nu este în primul rând despre vrăjmașii voștri. Este despre voi.
Când refuzați să iertați, când vă hrăniți cu amărăciune, când repetați nedreptatea ca pe un mantra - cine este captiv? Nu vrăjmașul vostru. Sunteți voi.
Ura este o otravă pe care o bem sperând că îl va ucide pe celălalt. Dar Iisus vine și spune: "Există o cale de a ieși din această închisoare. Se numește iubire."
Nu o iubire care aprobă răul. Nu o iubire care șterge responsabilitatea. Ci o iubire care refuză să lase răul să aibă ultimul cuvânt.
"Rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc." Aceasta este cheia.
Pentru că nu te poți ruga mult timp pentru cineva și să continui să îl urăști cu aceeași intensitate. Rugăciunea ne schimbă inima. Când vă rugați pentru vrăjmașul vostru, ceva se mișcă în voi - ceva peste care nu aveți control.
Începeți să vedeți fractura din viața lor. Începeți să înțelegeți durerea care i-a făcut să rănească. Nu pentru a le scuza acțiunile, ci pentru a le vedea umanitatea.
Dragii mei, această poruncă este imposibilă. Nu o puteți împlini prin propria voastră putere. Dar acesta este întotdeauna modul în care lucrează harul lui Dumnezeu - El ne cheamă la imposibil, apoi ne dă puterea de a face ce nu am putea face niciodată singuri.
Așa că întrebarea de astăzi nu este: "Pot să iubesc pe vrăjmașul meu?" Întrebarea este: "Sunt dispus să las pe Dumnezeu să mă învețe cum?"
Amin.