De unde pornim: deosebirea pe care o simți deja
Astăzi învățăm să întrebăm — și nu doar un fel de a întreba, ci toate felurile, așezate limpede. Fiindcă, dacă te gândești, viața de zi cu zi e plină de întrebări: întrebi cât costă, unde e ceva, când începe, de ce, cine vine. Fără să poți întreba, ești pe jumătate mut într-o limbă. Vestea bună e că germana face întrebările după o rânduială foarte clară, pe care o prinzi repede odată ce vezi că există, de fapt, doar două feluri de întrebări pe lume. Hai să le deosebim.
Gândește-te la felul cum răspunzi la o întrebare. Sunt întrebări la care răspunzi simplu cu „da” sau „nu” — „Ești obosit?” „Da.” „Vii mâine?” „Nu.” Și sunt întrebări la care nu poți răspunde cu „da” sau „nu”, fiindcă ele cer o lămurire, o veste anume — „Unde locuiești?” (nu poți răspunde „da”; trebuie să spui locul), „Când vii?” (trebuie să spui vremea), „Cine e acela?” (trebuie să spui un nume). Acestea sunt cele două feluri de întrebări, și germana le face fiecare în chipul ei. Le luăm pe rând.
Felul întâi: întrebarea de „da sau nu”
Începem cu cele la care se răspunde „da” sau „nu”, fiindcă sunt cele mai ușoare — ba chiar le știi deja, le-ai învățat fără să le numim așa, încă din Lecția 8.
Ții minte cum, pentru a face o întrebare cu verbul „a fi”, mutai verbul în față? Ei bine, aceasta e toată taina întrebării de „da sau nu”: iei propoziția obișnuită și muți verbul pe primul loc, înaintea subiectului. Atât. Verbul, care în propoziția obișnuită stătea pe locul al doilea, sare acum pe locul întâi, iar subiectul se așază imediat după el.
Privește cum o afirmație se preface în întrebare prin simpla săritură a verbului:
Du kochst. (Tu gătești.) → Kochst du? (Gătești?)
Du kommst aus Österreich. (Vii din Austria.) → Kommst du aus Österreich? (Vii din Austria?)
Wir lernen Deutsch. (Învățăm germana.) → Lernen wir Deutsch? (Învățăm germana?)
Das Wetter ist schön. (Vremea e frumoasă.) → Ist das Wetter schön? (E vremea frumoasă?)
Sie spielen Fußball. (Jucați fotbal.) → Spielen Sie Fußball? (Jucați fotbal?)
Vezi cât e de simplu și cât de statornic. Verbul în față, subiectul îndată după el, restul vorbei la coadă. Și răspunsul la o astfel de întrebare e mereu, ții minte, ja (da) sau nein (nu). De aceea le și spunem „întrebări de da sau nu”.
Felul al doilea: întrebarea care cere o lămurire
Acum trecem la întrebările care nu se mulțumesc cu „da” sau „nu”, ci cer o veste anume — un loc, o vreme, un nume, o pricină. Acestea încep, în orice limbă, cu un cuvânt anume de întrebare: „unde”, „când”, „cine”, „de ce”. În română le simți foarte bine; sunt cuvintele cu care deschizi gura când vrei să afli ceva precis.
În germană, aceste cuvinte de început încep, cele mai multe, cu litera „w” (care, ții minte din Lecția 1, se citește „v”). Iată-le pe cele de care ai cea mai mare nevoie, fiecare cu pilda lui:
wo — unde (despre loc): Wo wohnst du? (Unde locuiești?)
wann — când (despre vreme): Wann kommst du? (Când vii?)
wer — cine (despre persoană): Wer ist das? (Cine e acela?)
was — ce (despre lucru): Was ist das? (Ce e aceasta?)
warum — de ce (despre pricină): Warum lernst du Deutsch? (De ce înveți germana?)
wie — cum (despre fel): Wie heißt du? (Cum te cheamă?)
wie viel — cât (despre cantitate): Wie viel kostet das? (Cât costă aceasta?)
Cum se așază cuvintele în întrebarea cu lămurire
Și aici germana are o rânduială limpede, pe care e bine s-o vezi. Ordinea e aceasta: întâi cuvântul de întrebare, apoi verbul (tot pe al doilea loc, ca de obicei!), apoi subiectul, apoi restul. Privește, și numără bucățile:
Wo wohnst du? (Unde locuiești?)
Bucata 1: wo (cuvântul de întrebare) — Bucata 2: wohnst (verbul) — Bucata 3: du (subiectul).
Vezi? Cuvântul de întrebare ia locul întâi, dar verbul rămâne, credincios, pe locul al doilea — exact regula de aur pe care o știi de la Lecția 8, cu cuiul bătut în lemn. Cuvântul de întrebare se așază pe locul întâi, iar verbul vine îndată după el, pe doi.
Încă o pildă, mai lungă, ca să vezi că rânduiala ține:
Wann beginnt das Konzert? (Când începe concertul?)
Bucata 1: wann — Bucata 2: beginnt (verbul, pe doi) — Bucata 3: das Konzert (subiectul).
Așadar, ai o singură rânduială de ținut minte pentru toate aceste întrebări: cuvântul de întrebare, apoi verbul, apoi cine. Simplu și statornic.
Cele trei feluri de „unde”, marea frumusețe a germanei
Și acum vine ceva cu adevărat frumos, ceva în care germana e mai bogată și mai limpede decât româna, și pe care merită să-l guști pe îndelete. E vorba de cuvântul „unde”.
În română, „unde” e un singur cuvânt care slujește la toate. Spui „unde ești?”, „de unde vii?”, „unde mergi?” — și de fiecare dată folosești același „unde”, lipindu-i la nevoie un „de” în față. Germana, în schimb, are trei cuvinte deosebite pentru trei feluri de „unde”, după cum întrebi despre loc, despre obârșie sau despre țintă. Și odată ce vezi deosebirea, ți se pare atât de logică, încât te miri că româna se descurcă fără ea.
wo înseamnă „unde” în înțelesul de loc, așezare — unde te afli, unde stai, unde ești acum. Răspunde la întrebarea „în ce loc?”.
Wo bist du? (Unde ești?)
Wo wohnst du? (Unde locuiești?)
woher înseamnă „de unde” în înțelesul de obârșie, punct de plecare — de unde vii, din ce loc pornești, de unde ești de fel. Răspunde la „din ce loc?”.
Woher kommst du? (De unde vii? / De unde ești?)
Woher ist der Wein? (De unde e vinul?)
wohin înseamnă „încotro, spre unde” în înțelesul de țintă, destinație — unde te duci, încotro mergi, spre ce loc. Răspunde la „spre ce loc?”.
Wohin gehst du? (Încotro mergi? / Unde te duci?)
Wohin reisen wir? (Unde călătorim?)
Privește frumusețea: germana desparte limpede trei lucruri pe care româna le amestecă într-un singur „unde”. Unul e statul pe loc (wo), altul e venirea de undeva (woher), al treilea e mergerea spre undeva (wohin). Această deosebire nu e un moft — ea pregătește, de fapt, mintea ta pentru ceva mare ce vine mai târziu, când vom vorbi despre felul cum germana simte deosebirea dintre a sta pe loc și a te mișca spre o țintă. Acea deosebire — loc față de mișcare — e una dintre cheile cele mai adânci ale limbii, și iat-o cum își arată chipul deja aici, în cele trei feluri de „unde”. Bagă bine de seamă, fiindcă o vom regăsi.
Un mic ajutor ca să le ții minte: woher are în coadă pe „-her”, care duce cu gândul la „de la, dinspre” — venirea spre tine. Iar wohin are în coadă pe „-hin”, care duce cu gândul la „spre, către, încolo” — ducerea departe de tine. „Her” aduce, „hin” duce. Cu acest mic semn nu le vei mai încurca.
Ce faci acum
Iată exercițiul tău. Mai întâi, ia cinci afirmații simple pe care le poți spune și preface-le în întrebări de „da sau nu”, mutând verbul în față:
Du bist müde. → Bist du müde?
Wir gehen nach Hause. → Gehen wir nach Hause?
Sie kommen aus Italien. → Kommen Sie aus Italien?
Apoi exersează cuvintele de întrebare, punând câte o întrebare adevărată cu fiecare: Wo...?, Wann...?, Wer...?, Was...?, Warum...?, Wie...?. Întreabă-te lucruri din viața ta și răspunde-ți singur.
În sfârșit, dă o atenție anume celor trei feluri de „unde”, fiindcă aici e comoara lecției. Spune cu voce tare cele trei întrebări una după alta, simțind deosebirea: Wo wohnst du? (unde stai — loc), Woher kommst du? (de unde vii — obârșie), Wohin gehst du? (încotro mergi — țintă). Repetă-le până când deosebirea dintre a sta, a veni și a merge ți se așază limpede în minte. E o deosebire care îți va lumina, mai târziu, lucruri mult mai mari.