Lecția 13 — „Un” și „o”: steagul cel mai folositor dintre toate

De unde pornim: deosebirea pe care o faci deja, fără să știi

Până acum, când am vorbit despre steaguri, am folosit mereu steagul „cel hotărât” — der, die, das — adică acela care arată un lucru anume, cunoscut: masa, lampa, cartea. Dar în vorbire ai nevoie, la fel de des, și de celălalt fel de a numi lucrurile: nu masa anume, ci o masă oarecare; nu cartea aceea, ci o carte, vreuna. Despre acest „un” și „o” vorbim astăzi, și e poate cel mai folositor cuvânt mic din toată germana, fiindcă fără el nu poți cere nimic, nu poți comanda nimic, nu poți spune că ai ceva.

Ca de obicei, hai să vedem mai întâi ce faci deja în română, fără să te gândești. Privește deosebirea dintre aceste două propoziții:

Unde e masa?
Unde e o masă?

Simți diferența, nu-i așa? În prima, întrebi de masa anume, cea pe care o știm amândoi, poate cea din bucătărie. În a doua, întrebi dacă există vreo masă, oricare, fiindcă ai nevoie de una și nu-ți pasă care. Aceasta e deosebirea dintre cele două feluri de steag: cel hotărât (masa — anume) și cel nehotărât (o masă — oarecare). În română, primul se arată prin coada „-a” (mas-a), iar al doilea prin cuvântul „o” pus în față (o masă). Le folosești corect din instinct, de-o viață.

Germana face aceeași deosebire, cu aceeași limpezime. Steagul hotărât îl știi deja: der, die, das. Steagul nehotărât — „un, o” — este cuvântul ein, și pe el îl învățăm acum temeinic.

Cum se poartă „ein” pe cele trei rafturi

Îți amintești, în Lecția 3, ți-am dat un mic gust din felul cum ein își schimbă coada după raft. Acum desfacem totul pe îndelete.

Vestea bună, de care te poți bucura din capul locului, e că ein e mai simplu decât steagul hotărât. La steagul hotărât aveai trei cuvinte cu totul diferite — der, die, das. La ein, în schimb, ai de fapt numai două forme, fiindcă două dintre rafturi se poartă la fel.

Pe raftul albastru (der), „un” se spune ein: ein Mann (un bărbat), ein Tisch (o masă), ein Apfel (un măr).

Pe raftul verde (das), „un” se spune tot ein, exact la fel: ein Kind (un copil), ein Buch (o carte), ein Auto (o mașină).

Pe raftul roșu (die), „o” se spune eine, cu un „-e” la coadă: eine Frau (o femeie), eine Lampe (o lampă), eine Katze (o pisică).

Vezi cât e de simplu? Raftul albastru și cel verde împart aceeași formă, ein, golașă, fără coadă. Numai raftul roșu primește coada „-e”, devenind eine. Deci tot ce ai de ținut minte e: roșul cere „-e” la coadă (eine), iar albastrul și verdele rămân goale (ein).

Hai să le așezăm limpede, ca să le vezi dintr-o privire:

O capcană pentru români, pe care vreau s-o lămuresc

Aici trebuie să te opresc asupra unui lucru care îi încurcă pe români, fiindcă în română „un” și „o” îți spun limpede dacă lucrul e bărbătesc sau femeiesc, și ai fi tentat să te bizui pe asta. Dar nu poți, și iată de ce.

În română, „un” și „o” urmează realitatea și simțirea ta: spui „o masă” fiindcă masa e, pentru tine, feminin. Dar în germană, ein și eine nu urmează realitatea, ci urmează raftul, care, ai învățat, n-are logică. De aceea masa, care în germană stă pe raftul albastru (der Tisch), primește „un” în forma ein, nu eine: se spune ein Tisch, deși ție, ca român, ți-ar veni să spui „o masă” și deci, greșit, eine Tisch. Nu. Masa germană e pe raftul albastru, deci ein Tisch, „un” fără coadă.

Așadar, ține minte: când pui „un” sau „o” în fața unui cuvânt german, nu te uita la cum simți tu lucrul, ci la raftul pe care stă cuvântul. Iar ca să știi raftul, trebuie — încă o dată — să fi învățat cuvântul cu steagul lui, după regula de aur. Vezi cum totul se leagă? Tot ce am clădit până acum se sprijină pe acea primă temelie: cunoașterea raftului.

Când folosești „un/o” și când „cel/cea” — o deosebire de simț

E folositor să simți, dincolo de reguli, când alege neamțul steagul hotărât și când pe cel nehotărât, fiindcă deosebirea poartă un înțeles. Gândește-te așa: steagul hotărât (der, die, das) arată un lucru cunoscut, anume, despre care știm amândoi. Steagul nehotărât (ein, eine) arată un lucru necunoscut încă, oarecare, despre care vorbim pentru întâia oară sau care nu ne interesează care anume e.

Privește deosebirea pe viu:

Wo ist der Bahnhof? (Unde e gara?) — gara anume, cea a orașului, pe care amândoi o știm.
Wo ist ein Bahnhof? (Unde e o gară?) — vreo gară, oricare, fiindcă sunt străin aici și caut una.

Sau:

Ich kaufe das Buch. (Cumpăr cartea.) — cartea aceea anume, pe care o aveam în minte.
Ich kaufe ein Buch. (Cumpăr o carte.) — vreo carte, încă nu știu care.

E aceeași deosebire pe care o faci în română fără efort. Numai că în germană trebuie să fii atent să potrivești și raftul, atât la steagul hotărât, cât și la cel nehotărât.

Și pluralul? Aici germana e ca româna

Mai e un lucru frumos și simplu de știut. Ții minte că în română spui „o masă”, dar la mai multe nu spui „o mese” — pur și simplu spui „mese”, fără niciun „o” în față? Tot așa face și germana: la „mai mulți”, steagul nehotărât dispare cu totul. Nu există „un” la plural.

ein Tisch (o masă) → la plural, simplu Tische (mese), fără niciun cuvânt în față.
eine Frau (o femeie) → la plural, simplu Frauen (femei).
ein Kind (un copil) → la plural, simplu Kinder (copii).

Așadar, când vrei să spui „niște mese” sau „niște copii” — adică mai mulți, dar oarecare — în germană nu pui nimic în față, spui doar cuvântul la plural. E una mai puțin de ținut minte.

Cum sună toate acestea în viața de fiecare zi

Steagul nehotărât e cuvântul de care ai nevoie ca să ceri lucruri, și de aceea îl vei folosi de zeci de ori pe zi, mai ales la cumpărături, la restaurant, la bar. Iată câteva propoziții pe care le vei rosti chiar tu:

Ich möchte ein Wasser, bitte. (Aș dori o apă, vă rog.)
Ich möchte eine Cola. (Aș dori o cola.)
Ich kaufe einen Apfel. (Cumpăr un măr.)
Haben Sie ein Zimmer frei? (Aveți o cameră liberă?)
Ich habe einen Sohn und eine Tochter. (Am un fiu și o fiică.)

Poate ai băgat de seamă, în două dintre aceste propoziții, ceva nou: nu ein, ci einen — einen Apfel, einen Sohn. Și te întrebi, pe bună dreptate, de unde a mai răsărit acest „-en” la coadă. Ei bine, aici atingem, pentru întâia oară cu adevărat, una dintre marile „mișcări” ale germanei, despre care îți promiteam de mult că vom ajunge la ea — felul în care un cuvânt de pe raftul albastru își schimbă puțin steagul atunci când e atins de acțiune, când el e cel care primește fapta, nu cel care o face. Despre asta va fi una dintre lecțiile care urmează, și o vom desface cu toată grija, fiindcă e o cotitură însemnată. Deocamdată, primește doar acest mic semn: când ceri sau cumperi ceva de pe raftul albastru, „un” se face einen, nu ein. Ține minte forma, înțelegerea adâncă vine curând.

Ce faci acum

Iată exercițiul tău. Ia zece lucruri pe care le-ai învățat până acum cu steagul lor hotărât, și acum spune-le cu steagul nehotărât, „un/o”. Pentru fiecare, gândește-te mai întâi la raft, apoi alege: ein (albastru sau verde) ori eine (roșu).

der Tisch → ein Tisch (o masă)
die Lampe → eine Lampe (o lampă)
das Buch → ein Buch (o carte)
der Stuhl → ein Stuhl (un scaun)
die Tür → eine Tür (o ușă)
das Bett → ein Bett (un pat)
die Frau → eine Frau (o femeie)
der Mann → ein Mann (un bărbat)
das Kind → ein Kind (un copil)
die Blume → eine Blume (o floare)

Spune-le cu voce tare, simțind de fiecare dată cum raftul roșu cere „-e” la coadă, iar albastrul și verdele rămân goale. Apoi exersează cererea: plimbă-te prin casă și, arătând spre lucruri, spune Ich möchte ein... sau Ich möchte eine..., ca și cum le-ai cere. Așa intră steagul nehotărât în reflex, gata să-ți slujească la prima cumpărătură.