De unde pornim: ce știi deja din română despre „tu" și „dumneavoastră"
Aceasta este, poate, lecția cea mai folositoare pentru viața ta de zi cu zi în Germania — mai folositoare, în multe privințe, decât oricâtă gramatică savantă. Și, ca să-ți fie ușor, hai să pornim de la ceva ce știi deja foarte bine, ceva ce faci corect în română fără să te gândești.
În română, când te adresezi cuiva, alegi între două feluri de „tu", și alegi după cât de apropiat ești de omul acela. Unui prieten, unui copil, unui frate îi spui „tu": „tu ce faci?", „tu unde mergi?". Dar unui om mai în vârstă, unui necunoscut, unui șef, unui doctor nu-i spui „tu" — ar fi nepoliticos, obraznic chiar. Lui îi spui „dumneavoastră": „dumneavoastră ce faceți?", „dumneavoastră unde mergeți?". Simți foarte bine diferența, și știi din instinct când să folosești una și când cealaltă. A-i spune „tu" unui om respectabil pe care abia l-ai cunoscut ar suna nelalocul lui; a-i spune „dumneavoastră" copilului tău ar suna caraghios de țeapăn.
Vestea bună e că germana funcționează pe exact același principiu: și ea are un „tu" apropiat și un „dumneavoastră" respectuos, și alegerea se face tot după cât de aproape ești de om. Deci instinctul tău de român îți va folosi mult aici. Vestea mai puțin bună, dar nu grea deloc, e că germana adaugă încă o deosebire pe care româna n-o face atât de apăsat: ea ține seama și de câți oameni sunt — unul singur, sau mai mulți. Și din încrucișarea celor două întrebări ies patru feluri de „tu". Hai să le desfacem pe rând.
Cele două întrebări pe care le pune neamțul în minte
Când un neamț deschide gura ca să ți se adreseze, mintea lui hotărăște, într-o clipită, două lucruri deodată.
Prima întrebare: vorbesc cu un singur om, sau cu mai mulți? Mă adresez unei singure persoane din fața mea, sau unui grup întreg?
A doua întrebare: suntem apropiați, sau suntem la distanță? Omul acesta îmi e prieten, rudă, cunoscut apropiat — sau îmi e străin, mai mare, într-un rol oficial, cineva cu care se cuvine să păstrez o distanță respectuoasă?
Cele două întrebări se încrucișează și dau patru situații cu totul deosebite. Pentru fiecare, germana are cuvântul ei. Le iau acum una câte una, cu exemple, ca să le simți bine.
Situația întâi: un singur om, apropiat — cuvântul „du"
Când vorbești cu o singură persoană de care ești apropiat, foloseești cuvântul du. Acesta e „tu"-ul cald, prietenesc, de fiecare zi. Îl spui celor cu care te-ai așeza la masă fără să stai pe gânduri: soției sau soțului, copiilor, fraților, prietenilor apropiați, unui coleg bun cu care te ai bine. În rugăciune, creștinii i se adresează lui Dumnezeu tot cu du — așa cum și în română îi spunem lui Dumnezeu „Tu", nu „Dumneavoastră".
Privește cum sună:
Du bist müde. (Tu ești obosit.)
Du hast recht. (Tu ai dreptate.)
Wo bist du? (Unde ești tu?)
Wie heißt du? (Cum te cheamă?)
Acesta e „tu"-ul intimității, al căldurii, al apropierii. Când i-l spui cuiva, îi spui de fapt: suntem aproape, între noi nu e nevoie de ceremonie.
Situația a doua: un singur om, la distanță — cuvântul „Sie"
Când vorbești cu o singură persoană față de care păstrezi o distanță respectuoasă, folosești cuvântul Sie. Acesta este „dumneavoastră"-ul german, leit echivalentul celui din română. Îl spui omului pe care abia l-ai cunoscut, omului mai în vârstă care nu-ți e rudă, omului aflat într-un rol oficial — doctorul, primarul, funcționarul de la ghișeu, vânzătoarea din magazin, vecinul mai în vârstă pe care nu-l știi bine.
Privește:
Sie sind müde. (Dumneavoastră sunteți obosit.)
Sie haben recht. (Dumneavoastră aveți dreptate.)
Wo sind Sie? (Unde sunteți dumneavoastră?)
Wie heißen Sie? (Cum vă numiți?)
Și aici trebuie să-ți atrag atenția asupra unui amănunt de scriere care nu e deloc un fleac. Acest Sie, când înseamnă „dumneavoastră", se scrie întotdeauna cu literă mare, S mare, oriunde s-ar afla în propoziție, chiar la mijlocul ei. Și asta nu e un moft, ci o necesitate, fiindcă același mănunchi de litere, scris cu literă mică — sie — înseamnă cu totul altceva: înseamnă „ea" sau „ei/ele", pronumele pe care le-am întâlnit în lecția trecută. Deci în scris, Sie cu „S" mare e respectuosul „dumneavoastră", iar sie cu „s" mic e „ea" sau „ei". Litera mare face toată diferența. În vorbire, unde nu se vede litera, te ajută contextul să înțelegi care e care.
Situația a treia: mai mulți oameni, apropiați — cuvântul „ihr"
Acum trecem la grupuri. Când vorbești cu mai multe persoane deodată, dar persoane de care ești apropiat — adică oameni cărora, luați unul câte unul, le-ai spune du — atunci folosești cuvântul ihr. Este, ca să zicem așa, un „voi" cald, prietenesc. Îl spui copiilor tăi adunați laolaltă, familiei la masă, unui grup de prieteni cu care ești în relații apropiate.
Privește:
Ihr seid müde. (Voi sunteți obosiți.)
Ihr habt recht. (Voi aveți dreptate.)
Wo seid ihr? (Unde sunteți voi?)
Gândește-te la ihr ca la forma de grup a lui du: dacă fiecare om din grup ți-ar fi suficient de aproape încât să-i spui du singur, atunci grupului întreg îi spui ihr.
Situația a patra: mai mulți oameni, la distanță — tot „Sie"
Și acum o ciudățenie a germanei, dar una care de fapt îți ușurează viața. Când vorbești cu mai multe persoane față de care păstrezi distanța respectuoasă — un grup de necunoscuți, o sală de oameni străini, niște părinți pe care abia i-ai întâlnit — folosești... tot Sie, același cuvânt ca pentru un singur om respectat. Germana nu face aici o formă nouă; folosește același Sie (cu „S" mare) și pentru un singur om formal, și pentru un grup întreg formal.
Sie sind willkommen. — poate însemna fie „Dumneavoastră sunteți binevenit" (un singur om respectat), fie „Dumneavoastră sunteți bineveniți" (un grup de oameni respectați). Care din ele, înțelegi din context.
Deci, ca să tragem linie: ai un singur cuvânt, Sie, care acoperă toată zona respectuoasă, fie că e vorba de un om, fie de o mulțime. E un lucru mai puțin de ținut minte.
Să așezăm totul limpede, ca să-l vezi dintr-o privire
Ca să nu se amestece în minte, iată cele patru situații strânse laolaltă:
| Apropiat (cald) | La distanță (respectuos) | |
|---|---|---|
| Un singur om | du | Sie |
| Mai mulți oameni | ihr | Sie |
Patru căsuțe, patru feluri de „tu". Observă cum Sie ocupă toată coloana respectuoasă, indiferent de număr, în timp ce partea caldă se împarte în du (unul) și ihr (mai mulți). Dacă reții acest mic tablou, ai în mână toată lecția.
Trei greșeli tipice de român, pe care vreau să le ocolești
Fiindcă te cunosc ca român — adică vin și eu, oarecum, din aceeași lume — vreau să te feresc de trei greșeli pe care le fac cei mai mulți dintre noi când ajung în Germania.
Prima greșeală: să-i spui prea repede du unui om mai în vârstă sau unui necunoscut. Românul e, din fire, mai iute la apropiere; tutuiește ușor, din prietenie. Neamțul nu. Pentru el, trecerea la du e un pas însemnat, aproape o mică ceremonie, și nu se face din proprie inițiativă, mai ales față de cineva mai mare ca tine. Dacă îi spui du unui domn respectabil pe care abia l-ai cunoscut, riști să pari obraznic, lipsit de bună-creștere. Regula sigură: când ai cea mai mică îndoială, spune Sie. Cu Sie nu greșești niciodată; cu du dat prea devreme, da.
A doua greșeală: să-i spui ihr unui grup formal. Dacă te afli, de pildă, în fața mai multor părinți pe care nu-i cunoști, la o ședință, simți că e un grup și ești tentat să le spui ihr. Greșit. „Grup" nu înseamnă automat „apropiat". Dacă pe oamenii aceia, luați unul câte unul, le-ai spune Sie, atunci și grupului întreg trebuie să-i spui Sie, nu ihr. Ihr e numai pentru grupuri de apropiați.
A treia greșeală: să încurci în scris Sie respectuosul cu sie care înseamnă „ea/ei". Despre asta am vorbit deja, dar o repet fiindcă e ușor de greșit: când scrii „dumneavoastră", pune „S" mare. Litera mare e semnul respectului și totodată semnul care deosebește cuvântul de „ea/ei".
Cum se face trecerea de la „Sie" la „du” — o mică ceremonie
Vreau să-ți spun și un lucru frumos despre felul german de a fi, care te va ajuta să înțelegi cât de însemnată e această alegere pentru ei. La nemți, trecerea de la Sie la du nu se întâmplă pe nesimțite, de la sine. Ea se face printr-un fel de mică înțelegere, aproape un mic ritual: persoana mai în vârstă, sau cea cu rang mai înalt, sau cea care a fost acolo dinainte, e cea care oferă trecerea la du. Îți va spune ceva ca „Wir können uns duzen" (ne putem tutui) sau „Sag doch du zu mir" (zi-mi pe tu). În clipa aceea ți s-a deschis o ușă, și de atunci înainte vă spuneți du.
Învățătura practică e aceasta: nu trece tu singur, din proprie pornire, de la Sie la du. Așteaptă să ți se ofere. Dacă treci de capul tău, neamțul s-ar putea simți stânjenit sau s-ar putea gândi că ești necioplit. Iar când cineva îți oferă trecerea la du, primește-o ca pe ceea ce este: un semn de apropiere, o ușă deschisă către o relație mai caldă. Nu se oferă oricui.
Ce faci acum
Iată exercițiul tău, și e unul care te pune să-ți privești propria viață, nu o carte. Ia o foaie și fă lista oamenilor cu care vorbești într-o săptămână obișnuită — toți, de la cei din casă până la cei pe care îi întâlnești pe afară. Apoi, în dreptul fiecăruia, scrie ce i se cuvine: du sau Sie?
Soția sau soțul: du. Copiii: du. Un prieten apropiat: du. Un vecin mai în vârstă pe care abia îl cunoști: Sie. Vânzătoarea de la magazin: Sie. Doctorul: Sie. Funcționarul de la primărie: Sie. Un coleg de aceeași vârstă cu care te ai bine: poate du, poate Sie la început, până vă apropiați.
Această listă nu e doar un exercițiu de gramatică — e, de fapt, o oglindă a vieții tale sociale în Germania, o hartă a apropierilor și a distanțelor tale. Privind-o, vei ști dinainte cum să te adresezi fiecăruia, și nu vei mai sta în cumpănă în clipa întâlnirii. Iar dacă vreodată nu ești sigur în dreptul cuiva, scrie Sie — fiindcă, ține minte, cu Sie nu greșești niciodată.